Zonarea functionala a padurilor

Din secolul al XVI-lea, în regiunile cu silvicultură dezvoltata, suprafata forestiera a fost împărţit în păduri destinate producţiei de lemn (păduri de producţie) şi păduri destinate să îndeplinească anumite funcţii de protecţie (păduri de protecţie) (Endres, 1922, în Rucăreanu, 1967).

Astfel de preocupări s-au manifestat, însă mult mai târziu în ţara noastră, cu precădere în perioada interbelică, avand ca finalitate adoptarea Legii pentru pădurile de protecţie (1935). Pentru a evita greselile de gospodarire s-a trecut la reglementarea prin lege a functiilor padurii, prima reglementare privind zonarea funcţională a pădurilor din România. Aceasta reglementare  s-a realizat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri (H.C.M) nr. 114/1954, bazată pe “Criteriile de clasificare funcţională a pădurilor” elaborate de prof.dr. Ion Popescu-Zeletin în anul 1953. H.C.M-ul respectiv a fost completat prin Codul silvic din 1962 şi Ordinul M.E.F nr. 3134/1963.

Profesorul Viktor Dieterich (1953) a introdus în silvicultură teoria funcţiilor pădurii, cuprinzand  funcţii de producţie, funcţii de protecţie şi funcţii sociale (Blum, 2004). În prezent, pornind de la clasificarea menţionată, care a fost extinsă şi modificată în ultimele decenii, în Europa se consideră că pădurile joacă urmatoarele funcţii:
a. ecologice:

1.     de regularizare a climatului, calităţii aerului, sistemelor acvatice, potenţialului solului;

2.     de protecţie împotriva riscurilor naturale şi a zgomotului;

3.     de conservare a biodiversităţii;

b. economice: de producţie (lemn şi alte produse lemnoase şi nelemnoase), activităţi şi servicii;
c. Sociale: funcţii de peisaj, de recreare, educative, culturale şi sociale în sens strict (Parlement Européen/European Parliament, 1997; Blum, 2004).    

Conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor si normelor tehnice privind alegerea şi aplicarea tratamentelor, pădurile ţării se împart astfel:

Tab. 5. Zonarea funcţională actuală a pădurilor României (din xxx, 1999 şi SILV1, 2002))

Se observă că pădurile din grupa I au o pondere mai mare decât a celor din grupa a II-a, acestea dezvoltandu-se în permanenţă după 1954.

Proporţia ridicată a pădurilor din grupa I funcţională are următoarele justificări (Giurgiu, 2004):

·       majoritatea pădurilor sunt cantonate în regiuni montane şi de dealuri, deosebit de vulnerabile la hazarde geomorfologice şi hidrologice;

·       cea mai mare parte a resurselor de apă ale României se află în fondul forestier, ceea ce implică măsuri silvice de protecţie, îndeosebi a lacurilor de acumulare;

·       majoritatea ariilor protejate se află, de asemenea, în domeniul forestier, îndeplinind prioritar funcţii de conservare a biodiversităţii.

În legătură cu zonarea funcţională prezentată este necesară precizarea că tuturor pădurilor României li s-au stabilit funcţii de protecţie de diferite tipuri, chiar şi în cazul în care arboretele are rolul de producere a lemnului cu diverse utilizări industriale sau de a favoriza cultura intensivă a vânatului.

                                                                                                   autor : ing Vasile Urs