Filtrare
RESETEAZA
agricultura | 18.09.2025 |
Agricultorii din Franța pregătesc protest național împotriva UE–MercosurUn amplu protest împotriva acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Mercosur este programat pentru 26 septembrie 2025. Acțiunea a fost anunțată de FNSEA, cea mai mare organizație a fermierilor francezi, ca răspuns la politicile comerciale internaționale care pun presiune asupra agriculturii din Franța, potrivit agenției Reuters. Reprezentanții sindicatului susțin că importurile masive din statele sud-americane riscă să submineze producția internă, mai ales atunci când acestea nu respectă normele stricte (...) | |
agricultura | 17.09.2025 |
AFIR lansează finanțarea DR-16 pentru legume, cartofi și sere din noiembrie 2025Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pregătește deschiderea unei noi sesiuni de proiecte în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027. Începând cu 1 noiembrie 2025, fermierii români vor putea aplica pentru sprijin prin intermediul liniei de finanțare DR-16, destinată investițiilor în sectorul legumicol și al cartofului. Această măsură va susține atât achiziția de utilaje și echipamente moderne, cât și construcția și modernizarea de sere, solarii, spații de depozitare (...) | |
agricultura | |
Fermieri campioni la rapiță în județele Brăila, Constanța și Caraș-Severin cu hibrizii PioneerPrin rezultatele remarcabile obținute de fermierii care au mizat pe hibrizii de rapiță Pioneer în campania 2024-2025, compania Corteva Agriscience dovedește încă o dată faptul că aduce pe piața din România produse performante, care contribuie la dezvoltarea economică a fermelor partenerilor săi. În cele ce urmează, compania continuă prezentarea fermierilor campioni la rapiță cu performanțele obținute în diferite județe cum ar fi Constanța, Brăila și Caraș-Severin. Stabilitatea și adaptabilitatea (...) | |
agricultura | 11.09.2025 |
Noi linii de finanțare pentru fermieri și procesatori agricoli din noiembrie 2025Fermierii români și procesatorii din sectorul agricol vor avea acces, începând cu luna noiembrie 2025, la noi oportunități de finanțare prin Planul Strategic PAC 2023–2027. Anunțul a fost făcut de Adrian Ionuț Chesnoiu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). În noiembrie se vor deschide două intervenții: DR-16, destinată fermierilor din sectorul legume și cartofi, care vor putea solicita fonduri nerambursabile pentru investiții, și DR-23, pentru procesatorii (...) | |
agricultura | 11.09.2025 |
Fermierii români primesc sprijin european pentru pagubele provocate de înghețUniunea Europeană vine în ajutorul fermierilor români afectați de înghețul târziu din primăvara acestui an. Producătorii din sectoarele pomicol și viticol vor beneficia de despăgubiri, după ce România a obținut acceptul Comisiei Europene pentru acordarea acestui sprijin. Anunțul a fost făcut miercuri de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care a subliniat că demersurile pentru susținerea fermierilor au început încă din luna iunie, în cadrul Consiliului AgriFish. „Este responsabilitatea (...) | |
agricultura | 10.09.2025 |
Programul „Rabla pentru tractoare” 2025: avansuri, anulare și explicațiile experțilorProgramul „Rabla pentru tractoare” a fost anunțat cu mare entuziasm și a generat un interes uriaș în rândul fermierilor români. În ciuda așteptărilor, inițiativa s-a transformat într-un eșec răsunător: după doar 30 de minute de la deschidere, autoritățile au decis să o oprească. Consultantul Marian Dumitrache a explicat, în cadrul unei intervenții la AGRO TV, de ce programul nu a funcționat și cum au fost afectați fermierii care au plătit avansuri pentru tractoare. „A (...) | |
