Filtrare
RESETEAZA
agricultura | 06.01.2021 |
Efectele secetei se vor resimți în buzunarele românilor! Cu cât se vor scumpi legumele?Seceta din toamna anului 2019, prelungită și anul trecut, i-a afectat puternic pe fermierii din toate sectoarele. În consecință, produsele acestora s-ar putea scumpi în acest an, avertizează Ion Păunel, membru fondator al Uniunii Salvăm Țăranul Român, într-un interviu acordat RFI România. Potrivit acestuia, o mare parte din programele naționale nu o să mai continue, ele au fost închise chiar din toamna acestui an. ”Cred că vor fi anumite dezechilibre vizavi de culturile și (...) | |
agricultura | |
Studiu de caz. Case IH - Părintele șenilatelor 1/2Studiu de caz. Case IH – Părintele șenilatelor 1/2 Case IH reprezintă una dintre cele mai importante mărci globale în domeniul industrial cu o gamă largă de produse, fiind una dintre cele mai mari companii de bunuri de capital din lume, parte a concernului CNH Industrial. Cu o tradiție de 178 de ani în industria agricolă mondială, producătorul american Case IH a adus constant un important aport în acest sector de activitate, fiind un inventator și un dezvoltator redutabil. Drept urmare a introducerii (...) | |
agricultura | 21.12.2020 |
Fermierii care au cultivat hibrizi de porumb marca Pioneer au dus acasă cele mai importante premiiFermierii care au cultivat hibrizi de porumb marca Pioneer au câștigat cele mai importante premii la concursul Corn Yield Contest organizat de NCGA Rezultatele obținute demonstrează un avantaj constant al hibrizilor de porumb Pioneer față de concurență În urmă cu câteva zile au fost anunțați câștigătorii concursului Corn Yield Contest organizat anual de Asociația Națională a Cultivatorilor de Porumb (NCGA), iar fermierii care au cultivat hibrizi de porumb marca Pioneer® au dus acasă (...) | |
agricultura | |
Noua serie de tractoare Case IH Puma 140-240 Stage VNoua serie de tractoare Case IH Puma 140-240 Stage V Noua serie de tractoare Case IH Puma 140-240 lansată în 2020, beneficiază de un design nou, precum și caracteristici suplimentare pentru confortul operatorilor. Ca și înainte, gama rămâne împărțită în două linii distincte - modelele compacte Puma 140-175 și tractoarele mai mari Puma 185-240. Motoare noi și Stage V Toate modelele Puma sunt dotate cu motoare de 6,7 litri FPT Industrial, în șase cilindri, iar seria Puma 140-175 respectă (...) | |
agricultura | |
O nouă serie de fermieri campioni la floarea-soareluiO nouă serie de fermieri campioni la floarea-soarelui Hibrizii de floarea-soarelui din portofoliul companiei Corteva Agriscience se numără printre alegerile prioritare ale fermierilor români. Motivați de stabilitatea producțiilor pe care le oferă an de an, aceștia rămân consecvenți în alegeri și încearcă noii hibrizi recomandați pentru zona în care își desfășoară activitatea. Este clar că este nevoie și de o tehnologie care să susțină cultura pe tot parcursul vegetației, iar cei mai (...) | |
agricultura | 09.12.2020 |
Corteva Agriscience dezvăluie noua imagine a emblematicului brand european Pioneer®Noua imagine reflectă angajamentul brandului de a duce agricultura la nivelul următor Geneva, Elveția, 9 decembrie 2020 – Corteva Agriscience a dezvăluit noua imagine a brandului său emblematic de semințe din Europa, Pioneer®. Aceasta este însoțită de sloganul „Driving Farming Forward™” (Ducem agricultura la nivelul următor) și de sintagma „Made to Grow™” (Creat pentru a crește), care reflectă concentrarea continuă a eforturilor companiei pe dezvoltarea fermierilor și a agriculturii. Brandul (...) | |
