Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele MERCOSUR (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay) este prezentat de susținători drept un pas strategic pentru consolidarea poziției globale a UE. Pentru România, însă, acest parteneriat deschide un dublu scenariu: oportunități reale pentru anumite sectoare economice, dar și riscuri semnificative pentru agricultură și industria alimentară.

Prin eliminarea tarifelor vamale pentru o gamă largă de produse, acordul ar putea facilita accesul firmelor românești din industrie și servicii pe piețe din America de Sud. Exporturile de echipamente, produse manufacturate sau servicii ar putea beneficia de condiții comerciale mai avantajoase, într-un context global marcat de competiție intensă.

În același timp, agricultura românească se află printre sectoarele cele mai expuse efectelor negative ale acordului. România este unul dintre principalii producători de cereale din Uniunea Europeană, având un rol important în echilibrul pieței regionale și în securitatea alimentară. Importurile suplimentare de produse agricole din MERCOSUR, realizate la costuri mai mici și în condiții de producție diferite față de standardele europene, pot pune presiune pe prețuri și pot accentua volatilitatea pieței interne.

Impactul este de așteptat să fie vizibil și în sectorul zootehnic. România are o prezență importantă pe piața europeană a exportului de bovine vii, însă deschiderea pieței UE pentru volume mai mari de carne de vită provenită din America de Sud poate reduce cererea pentru animalele crescute în fermele românești. Această situație riscă să afecteze lanțurile de producție deja fragile și să descurajeze investițiile în fermele de creștere.

Nici sectorul avicol nu este ocolit de riscuri. Avicultura românească s-a consolidat puternic în ultimii ani, devenind una dintre cele mai competitive ramuri agricole. Importurile de carne de pasăre, în special din Brazilia – lider mondial în acest domeniu – ar putea crea o presiune majoră asupra producătorilor locali și europeni, cu efecte directe asupra prețurilor și profitabilității.

La rândul său, sectorul cerealier ar putea resimți efecte indirecte importante. O parte semnificativă a producției de cereale este destinată furajării animalelor. O eventuală reducere a capacităților de creștere din zootehnie, generată de concurența importurilor de carne, ar diminua cererea internă pentru cereale, amplificând dificultățile deja existente pe piață.

Toate aceste elemente contribuie la accentuarea presiunii asupra veniturilor fermierilor, într-un context în care aceștia se confruntă deja cu creșterea costurilor de producție, instabilitate climatică și lipsă de predictibilitate economică. Reprezentanții mediului asociativ atrag atenția asupra necesității unei abordări mai riguroase în procesul decizional, bazată pe analize solide și pe un dialog real cu fermierii și organizațiile lor reprezentative.

Consolidarea poziției Uniunii Europene pe plan global nu poate fi realizată prin slăbirea propriilor sectoare strategice. Agricultura europeană nu ar trebui să devină moneda de schimb a unor compromisuri comerciale insuficient calibrate. O Europă puternică are nevoie de o agricultură viabilă, capabilă să asigure securitatea alimentară, stabilitatea zonelor rurale și credibilitatea politicilor comunitare.

Unitatea europeană se construiește împreună cu fermierii, nu în absența lor.