Al doilea curs gratuit de instruire pentru apicultori la USAMV Iasi

 

           Facultatea de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iași în colaborare cu Camera Agricolă Județeană anunță organizarea a doua serie de cursuri de instruire dedicate apicultorilor.
         
           ”Primul curs ce s-a desfășurat la începutul lunii noiembrie, în cadrul Facultății de Zootehenie a avut un real succes ceea ce ne-a determinat să organizăm și un al doilea eveniment de acest fel. Acesta va avea loc duminică, 15 noiembrie 2015, iar pentru o bună organizare participarea va avea loc doar pe baza rezervărilor făcute prealabil”, a precizat şef lucrări dr. Gabriel HOHA, cadru didactic la Facultatea de Zootehnie. 
 
           Prelegerile vor fi susținute de Șef lucr.dr. Marius Doliș, Ing. Vlad BĂLTEANU, Ing. Relu COJOCAR şi Șef lucr.dr. Gabriel HOHA, din tematica abordată amintim: caracteristicile morfo-fiziologice ale albinelor, matca - rolul ei în evoluția și involuția coloniei de albine, selecția și ameliorarea la albine, metode de obținere artificială a matcilor, creşterea numărului coloniilor de albine, măsuri de finanțare europene nerambursabile pentru apicultori.

 
 
Rezervările se fac la numarul de telefon: 0740069133 - Ing. Relu Cojocar