Concursul Naţional de Băuturi Alcoolice şi Salonul Internaţional de Vinuri VINVEST Timişoara

  

La conferinţa de presă organizată marţi, 3 aprilie, la Timişoara, cu trei zile înainte de ediţia a IX-a a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST au fost prezentate atât ultimele pregătiri ale marelui eveniment deschis publicului larg, cât şi cele ale Concursului Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice VINVEST care începe mâine, 4 aprilie şi este dedicat producătorilor de alcool din România.
 
Aflat la cea de-a VII-a ediţie, Concursul Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice VINVEST se desfăşoară în perioada 4-5 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara. În 2012, Concursul  adună 129 de probe de vin de la 21 de producători.
 
„Juriul este format din 7 membri, însă la jurizare participă, prin rotaţie, 9 experţi degustători. Fiecare probă de vin poate primi maximum 100 puncte din partea unui jurat. Din cele 7 note se elimină extremele, cea mai mică şi cea mai mare notă, iar din cele 5 rămase se face media aritmetică. Aceasta este nota finală a probei de vin. Fişele de degustare sunt elaborate după modelul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV)”, a declarat expert degustător Petre Badea, preşedintele concursului. Din cele 129 de probe provin de la 40 de vinuri roşii, 74 de vinuri albe, 9 vinuri roze, 4 vinuri spumante şi 2 de vinars. Maximum 30% dintre probele participante vor primi medalii de aur şi de argint iar una singură va fi distinsă cu Marea Medalie de Aur.
Sâmbătă, 7 aprilie, de la ora 11.00, în sala expoziţională a Salonului VINVEST, va avea loc decernarea medaliilor şi diplomelor pentru probele câştigătoare.
 
Ediţia a IX-a a Salonului VINVEST Timişoara reuneşte 145 de firme şi instituţii.
23 de producători de vin
7 distribuitori de vin
17 companii de servicii din industria vinului
31 de parteneri cu produse şi servicii
63 de parteneri media
4 parteneri principali
 
Programul celor 3 zile include numeroase lansări de vinuri, lecţii de degustare, tombole, concursuri şi alte surprize. Ghidul Vinurilor Româneşti va fi lansat la VINVEST, iar redacţia revistei Centrului de Cultură şi Civilizaţia vinului Millesime are programată o întâlnire cu vizitatorii.
 
Un important sector al Salonului VINVEST este dedicat gastronomiei. În acest an, maeştrii bucătari, cofetari şi patiseri vor concura sub privirile vizitatorilor în competiţia Cupa Banatului în Arta Culinară, organizată de Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism. 
 
 
 
04.04.2012