Curtea de Apel susține sistemul antigrindină, în ciuda controversei și acțiunilor în justiție

Decizia Curții de Apel București menține efectele Ordinului nr. 300/2024, într-un context tensionat între organizațiile de fermieri și operatorii sistemului. Trei acțiuni în justiție sunt în curs.


Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a Ordinului Ministrului Agriculturii nr. 300/26.07.2024, care a dus la întreruperea activităților sistemului antigrindină. Decizia vine pe fondul unui conflict prelungit între organizații de fermieri și autorități, privind funcționarea, omologarea și impactul asupra mediului al acestui mecanism de intervenție atmosferică.


Forumul APPR a salutat hotărârea instanței și a reiterat poziția critică pe care o susține de mai mulți ani, semnalând lipsa unui studiu științific de impact și a omologării punctelor de tragere. Organizația subliniază că, deși sistemul este activ de peste două decenii, nu ar exista dovezi independente care să certifice că intervențiile nu afectează regimul de precipitații.


În replică, compania Intervenții Active în Atmosferă (IAA), responsabilă de operarea sistemului, a transmis că procedurile sunt reglementate, verificate și omologate anual, în conformitate cu legislația în vigoare.

 

„La începutul fiecărui sezon, sistemul este supus unui proces riguros de evaluare și omologare tehnico-științifică, consemnat într-un proces-verbal semnat de cinci ministere”, a precizat compania într-un comunicat oficial.


IAA adaugă că infrastructura, eficiența sistemului și siguranța operațiunilor sunt verificate constant, iar activitatea este susținută de cercetări desfășurate în parteneriat cu instituții de specialitate din România, începând cu 2007. Compania, a investit recent 5 milioane de euro în dezvoltarea primului avion românesc destinat creșterii precipitațiilor, menit să opereze în zone greu accesibile.


,,Contrar afirmațiilor din spațiul public, au fost efectuate studii de impact începând cu anul 2007, la inițiativa Proiectantului General al Sistemului Național Antigrindină, într-o colaborare cu entități relevante din România, iar IAA a oferit constant datele necesare realizării acestora.” a mai precizat compania. 


,, Aceste studii sunt publice și au fost realizate în 2007: Studiu de impact în județul Prahova, 2008: Studiu de impact în județul Iași, 2016: Studii de meteorologie, climatologie și hidrologie (ANM, ICPA, universități) și 2019: Studii privind eficiența intervențiilor (ANM, ICPA, Universitatea din Craiova)” susține IAA.


Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a precizat că nicio lansare antigrindină nu va avea loc până la finalizarea unui studiu de impact asupra mediului și a unor proceduri clare de omologare a punctelor de tragere:


„Toate aceste lucruri vor fi realizate de către agenție, vor fi contractate documentațiile pentru realizarea acestor studii. Până la definitivarea acestor două obiective, nu se vor lansa rachete antigrindină”, a declarat ministrul.