Fermierii campioni la floarea-soarelui din județul Brăila, partea I

Pentru mulți fermieri floarea-soarelui a fost, în acest an, cea mai profitabilă cultură. Beneficiind de condițiile bune de cultivare, hibrizii Pioneer și-au demonstrat potențialul productiv în toate zonele țării, iar agricultorii care i-au ales au obținut rezultate excepționale. Mai mult decât atât, în unele ferme a fost obținută cea mai mare producție dintotdeauna. 

Așa cum v-a obișnuit, compania Corteva Agriscience își prezentă în fiecare sezon fermierii campioni. Cei care dau startul în acest an sunt fermierii din județul Brăila, acolo unde hibridul P64LE99 a făcut spectacol în câmp, după cum declară chiar agricultorii care l-au ales.

 

Cea mai bună producție din județul Brăila s-a înregistrat în cadrul fermei SC POPALEX SRL, acolo unde fermierul Alexandru Popa a obținut 4.900 kg/ha cu hibridul P64LE99. “Am avut în acest an floarea-soarelui pe o suprafață de 680 ha și am semănat doar hibridul P64LE99. Este un hibrid pe care îl semăn de 4 ani, iar în această campanie am renunțat să mai cultiv și alți hibrizi competitori, pentru că el s-a dovedit a oferi cele mai stabile producții. Ca plante premergătoare am avut grâu – 600 ha și porumb – 80 ha. În toamnă am arat clasic la 30 cm, în primăvară am fertilizat direct pe arătură cu 150 kg/ha de îngrășământ complex 18.46.0, apoi am pregătit terenul foarte bine cu compactorul. Apoi, am semănat începând cu 26 martie 72.000 plante/ha și am aplicat 230 kg/ha îngrășământ triplu 16. Am prășit o singură dată, atunci când am și fertilizat cu sulf – 120 kg/ha. La apariția buruienilor am aplicat două erbicide, unul pentru frunză îngustă și unul pentru frunză lată. Au fost două treceri la interval de o săptămână. La apariția butonului floral am aplicat fungicidul Tanos 50 WG. Am început să recoltez de pe data de 17 august, am finalizat pe 10 septembrie și am obținut media pe fermă de 4.250 kg/ha”, a declarat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că anul viitor va semăna floarea-soarelui pe aproximativ 500 ha, pentru că atât îi permite rotația culturilor. 

       

 

Producția obținută în cadrul fermei SC Ulmagrodan SRL – 4.700 kg/ha cu hibridul P64LE99, îi oferă statutul de fermier campion și domnului Dănuț Iconaru. “Lucrez 3.000 ha, iar floarea-soarelui am avut în acest 600 ha, toată suprafața a fost semănată cu hibridul P64LE99. Producția a fost diferită în funcție de solă, am atins și 4.700 kg/ha, iar în final media pe fermă a fost 3.700 kg/ha. Am făcut ogor de toamnă, în primăvară am pregătit terenul cu combinatorul și am semănat după jumătatea lunii aprilie 66.000 plante/ha, atunci am aplicat pe rând 200 kg/ha de îngrășământ triplu 16. Am mai fertilizat cu 200 kg/ha de azot atunci când am prășit. Am erbicidat după semănat și am mai aplicat un erbicid de corecție, iar după 10 zile am aplicat două fungicide și un îngrășământ foliar. Am recoltat la începutul lunii septembrie și pot spune că a fost un an bun, poate ar fi trebuit să aplic fungicidul mai devreme pentru că din cauza precipitațiilor floarea începuse să dea semne de boală. Anul viitor voi semăna în jur de 600 ha cu același hibrid  - P64LE99”, a precizat fermierul campion.

      

 

Hibridul P64LE99 i-a asigurat în acest an producția de 4.420 kg/ha agricultorului Radian Stănculescu din localitatea Plopu. “Am avut 70 ha de floarea-soarelui, pot spune că au fost niște producții record în acest an, P64LE99 este un hibrid bun. Cele mai bune rezultate le-am obținut acolo unde am dat găinaț de pasăre, am obținut pe o solă 5.200 kg/ha, aici am mai fertilizat cu 100 kg/ha de îngrășământ 20.20.0. Am semănat floarea-soarelui după porumb, am avut sole arate din toamnă, dar au fost locuri unde am arat și în primăvară. Producția de 4.420 kg/ha a fost obținută pe sole cu arătură de toamnă, unde am aplicat găinaț de pasăre și 2 erbicide date la 7 zile distanță, unul pentru frunză lată, altul pentru frunză îngustă și asta a fost toată tehnologia, nu am mai aplicat niciun fel de tratament. Am recoltat la începutul lunii septembrie, iar în următoarea campanie intenționez să semăn peste 100 de hectare cu floarea-soarelui, cred că voi alege același hibrid, însă nu exclud să iau și hibrizi noi pentru a-i testa”, a specificat agricultorul brăilean.

           

 

În cadrul fermei Bogdandra, Andrei Constantin a devenit fermier campion datorită aceluiași hibrid - P64LE99, care i-a oferit 4.300 kg/ha. Dânsul a filmat chiar și un testimonial, pe care îl găsiți pe pagina de YouTube Corteva – playlist România, despre hibridul care i-a adus producții record an de an. Lucrează de 40 de ani în agricultură, timp în care a testat sute de produse, însă P64LE99 i-a oferit cele mai bune rezultate.

       

 

Domnul Ionel Raita este un alt fermier campion din județul Brăila. El lucrează 200 ha în localitatea Tătaru, a semănat floarea-soarelui pe 60 ha și a obținut 4.272 kg/ha cu hibridul P64LE99 și 3.972 kg/ha cu hibridul P64LE25. “Pe toată suprafața am semănat cei doi hibrizi Pioneer®, iar plantă premergătoare a fost porumbul. Am făcut lucrările clasice – arat, discuit, semănat și prășit o dată. Am administrat gunoi de grajd – 20 t/ha înainte de arat, am aplicat la semănat, în perioada 1-4 aprilie, îngrășământ complex 18.46.0 – 200 kg/ha, iar la prășit, atunci când plantele aveau 12-14 frunze, am dat 150 kg/ha azotat. Am mai administrat erbicidul ExpressSun™ și tot atunci am dat un îngrășământ foliar pe bază de bor. Când am putut intra ultima oară în cultura am dat un fungicid și un foliar. Am recoltat în jurul datei de 20 august”, a punctat agricultorul. Acesta a mai adăugat faptul că anul viitor va semăna între 40 – 60 ha cu floarea-soarelui (PE64LE99), pentru a face corect rotația culturilor, dar nu exclude posibilitatea de a încerca și hibrizi noi.

 

          

 

 

Sursa: www.corteva.ro