Fermierii campioni la rapiță din județul Dolj datorită hibrizilor de la Corteva
După mai mulți ani în care evoluția culturilor de toamnă a fost afectată de condițiile meteorologice, în campania aceasta fermierii din județul Dolj au înregistrat producții ridicate la rapiță. Performanța a fost posibilă datorită hibrizilor de la Corteva, iar fermierii care au mizat pe genetica Pioneer au devenit fermieri campioni.
Primul fermier campion din județul Dolj este domnul Alex Dinu, de la societatea Agro Vir din localitatea Terpezița, care a obținut o producție de 4.850 kg/ha cu hibridul PT303.
Lucrăm 220 ha, rapiță am avut pe 63 ha, dintre care 53 ha au fost semănate cu hibrizi Pioneer, iar pe 10 ha am avut alți doi hibrizi în probe. PT303 a fost semănat pe 40 ha, după cultură de grâu. Terenul a fost scarificat superficial, apoi pregătit cu discul în două treceri. Între aceste două intervenții am administrat îngrășământ 18.46.0 – 150 kg/ha.
Am semănat în data de 5 septembrie, iar după răsărire am dat un erbicid pentru buruienile cu frunză îngustă. Apoi am aplicat Galera™ Super, iar ultima intervenție din toamnă a fost cu două insecticide (unul sistemic și unul de contact) și un fungicid pentru a stopa creșterea plantei.
A doua fertilizare a fost în luna martie, când am aplicat uree – 240 kg/ha. Au urmat mai multe aplicări de insecticide, în funcție de temperaturi. După o perioadă de îngheț, am intervenit din nou cu tratamente și Kinsidro™ Nutri pentru refacerea culturii. După trecerea florilor, am aplicat fungicid, insecticid sistemic și de contact.
Cultura nu a fost irigată, iar cantitatea de apă din precipitații, de la ieșirea din iarnă și până în 8 mai, a fost de 220 litri/mp, dintre care 180 litri/mp au fost în perioada 28 aprilie – 8 mai.
Domnul Dinu este încântat de acest hibrid care i-a oferit și vârfuri de producție de peste 5.300 kg/ha. Media pe fermă a fost foarte bună. Același hibrid l-a convins și anul trecut, când, deși a vrut să întoarcă cultura, a obținut peste 3.000 kg/ha. În această campanie, a ales să semene 100 ha exclusiv cu PT303.
Hibridul PT315 a oferit o producție de 3.800 kg/ha și în fermele domnilor Cristian Dinuț și Iulian Munteanu.
În cadrul societății Tudin Prod din localitatea Cornu, domnul Dinuț lucrează 1.000 ha, dintre care 120 ha au fost cu rapiță. Cultura premergătoare a fost grâul. Terenul a fost dezmiriștit cu Tiggerul, lucrat cu un disc ușor și fertilizat cu îngrășământ complex – 150 kg/ha. Semănatul a avut loc la sfârșitul lunii august.
Fertilizarea din martie a fost cu uree – 180 kg/ha, iar înainte de înflorit, cu azot – 130 kg/ha. În toamnă a aplicat erbicid graminicid. În primăvară a erbicidat cu Galera™ Super sau Korvetto™, a aplicat fungicid și trei tratamente cu insecticide, inclusiv produsul Rapid®.
Recoltatul a început la finalul lunii iunie. Dinuț s-a declarat mulțumit de PT315, mai ales în comparație cu alt hibrid testat, care a dat doar jumătate din producție.
În localitatea Orodel, domnul Iulian Munteanu lucrează 600 ha, iar rapiță a semănat pe 80 ha – două treimi cu PT315, restul cu PT314.
Întreaga suprafață a fost semănată după grâu. Terenul a fost scarificat, discuit cu disc greu, apoi pregătit cu combinatorul. Semănatul a avut loc între 15 septembrie și 1 octombrie. În toamnă a aplicat un erbicid, un insecticid și o jumătate de doză de Keylate Bor.
Prima intervenție din primăvară a fost în februarie, cu un insecticid pentru combaterea Ceutorhynchusului. La începutul lui martie, a aplicat uree – 220 kg/ha. Pe 20 martie a erbicidat cu Korvetto™, urmat de un insecticid. În aprilie a mai aplicat un insecticid, iar la înflorit – fungicid, insecticid și Keylate Bor.
Precipitațiile au fost sub media ultimilor ani. Recoltatul a avut loc între 23 și 27 iunie. Pentru această toamnă, fermierul intenționează să semene 120 ha cu PT315, în funcție de evoluția vremii.
Rezultate excelente și pentru hibridul PT314, folosit în ferma IF Dobie Toader din localitatea Poiana Mare, unde s-au obținut 3.750 kg/ha.
Domnul Toader Dobie lucrează 560 ha, dintre care 120 ha au fost cu rapiță – 50 ha semănate cu PT314. Cultura premergătoare a fost grâul. Terenul a fost dezmiriștit, apoi lucrat cu cultivatorul. Semănatul a avut loc începând cu 28 august, când s-a fertilizat cu 18.46.0 – 200 kg/ha.
În toamnă s-au mai aplicat 100 kg/ha de azot, iar în martie – uree 200 kg/ha și, ulterior, sulfat de amoniu – 100 kg/ha. A urmat o serie de tratamente cu insecticide în 3 treceri și două aplicări cu fungicide.
Deși au existat perioade de secetă, rezultatele au fost bune. În această campanie, domnul Dobie intenționează să semene cca. 150 ha cu rapiță, dacă pregătirea terenului permite.
Și domnul Nicușor Urziceanu a devenit fermier campion, obținând 3.650 kg/ha cu hibridul PT314.
„Lucrez 190 ha, iar rapiță am avut pe 40 ha, semănată după porumb. Terenul a fost lucrat doar cu discul, iar pe 10 octombrie am semănat cu o semănătoare Minimum Till, aplicând și 200 kg/ha de îngrășământ 18.46.0.”
„În primăvară am fertilizat cu 400 kg/ha de azot. Am aplicat două insecticide de contact și două sistemice, în patru treceri. Am administrat bor în două treceri și aminoacizi într-una.”
Precipitațiile au fost reduse – puțin peste 100 litri/mp. Recoltatul a fost pe 15 iunie. Pentru toamna aceasta, intenționează să semene din nou 40 ha, cu hibridul PT315.
