Generalitati despre intemeiera padurii
Generalitaţi despre întemeiera padurii
Întemeierea pădurii se referă la teoria şi practica refacerii sau instalării vegetaţiel forestiere oriunde şi oricând aceasta este necesară. Înterneierea sau regenerarea pădurii prezintă o excepţională însemnătate, impunându-se ca moment hotărâtor pentru continuitatea în timp şi spaţiu a pădurii, ca verigă de legătură între generaţiile de pădure ce se succed pe aceeaşi suprafaţă.
Ca şi în regenerarea pădurii virgine,în pădurea cultivată întemeierea pădurii are loc concursul tuturor factorilor mediului natural, dar şi cu o importantă contribuţie antropica, fapt ce face ca acest proces să crească în complexitate. De aceea, întemeierea pădurii cultivate implică fundamentarea teoretică şi aplicativă a căilor şi metodelor de regenerare, a mijloacelor tehnice şi economice necesare, în fiecare loc şi moment, precum şi alegereametodei şi a eforturilor prin care se poate ajunge cât mai sigur, cu riscuri şi eforturi umane şi tehnico-econornlce cât mai mici, la întemeierea neîntârziată a unor ecosisteme forestiere durabile şi optime în raport cu ţelurile fixate. Prin aceasta, intemeierea pădurii cultivate îcetează să mai fie doar un proces natural (ca în pădurea virgină) şi devine un veritabil act de cultură în ansamblul procesului de producţie forestieră cu toate atributele sale bioecologice, tehnice şi economice. Metodele şi căile adoptate în întemeierea pădurii cultivate s-au inspirat din modalităţile de regenerare specifice pădurilor virgine dar, pe parcurs, ele au evoluat şi s-au dezvoltat în raport cu natura şi starea pădurii cultivate, cu progresul ştiinţific şi tehnic în acest domeniu, cu interesele proprietarilor de păduri, dar şi cu nivelul de calificare al cadrelor şi dotarea tehnica-economică a unităţilor silvice .
Intemeierea unei noi generaţii de pădure se intercondjţioneaz de regulă, cu actul exploatări vechii generaţii şi conduce la o anumită structură specifică a noii păduri, care-i va condiţiona eficacitatea polfuncţională şi stabilitatea ecosistemică. Exploatarea şi regenerarea în pădurea cultivată constituie cele două laturi (acte) ale aceluiaşi.proces şi se condiţionează reciproc. Aceasta impune ca actul intemeierii unei noi păduri să se desfăşoare concomitent sau să urmeze pas cu pas exploatarea. Tehnicile de regenerare adoptate trebuie să tină seama, pe cât posibil, de eficienţa economică a exploatării, iar aceasta din urmă este obligatoriu să se desfăşoare în strânsă concordanţă. cu mersul regenerării devenind în acest fel şi un act de cultură de primă importanţă (Negulescu ş.a., 1973).
Prin regenerarea pădurilor se poate asigura reîrnpădurirea neintârziată a pădurilor exploatate sau distruse dintr-o cauză oarecare ca şi înpădurirea golurilor neregenerate sau altor terenuri destinate împăduririi. Tot prin regenerarc se refac sau se substituie, după caz arboretele necorespunzătoare structural sau funcţional, se crează culturile de arbori sau arbuşti cu destinaţie specială, se întemeiază perdelele forestiere de protecţie, aliniamente etc.
În principal însă, întemeierea pădurii are drept scop asigurarea permanentei padurii şi a vegetaţiei forestiere acolo unde aceasta există sau devine necesară. Actualmente fondul nostru forestier se tinde, prin aplicarea judicioasă a tratamentelor, să se asigur preponderenţa regenerării naturale. La nivelul anului 1990 ponderea regenerării natural era estimată la 44% din totalul regenerărilor în fondul forestier. În continuare considerente de natura silviculturala,dar si economica vor contribui la cresterea poderii regenerarii naturale si mixte.
