Zootehnia reprezintă pragmatic o ramură distinctă a agriculturii, având ca obiectiv asigurarea produselor alimentare de bază pentru nutriţia omului (lapte, carne, ouă, etc.), a materiilor prime pentru industria alimentară şi uşoară, iar pe plan secundar asigură îngrăşămintele organice pentru producţia vegetală.

Zootehnia ca ştiinţă (gr. zoon = animal, techne: ştiinţă, tehnică), studiază aspectele referitoare la reproducţia, creşterea dirijată a tineretului, alimentaţia, ameliorarea şi exploatarea animalelor domestice.

Iniţial, pregătirea specialiştilor cu studii superioare în domeniul creşterii animalelor a fost realizată în cadrul facultăţilor de Agricultură; planul de învăţământ cuprinzând însă o serie de discipline de profil zootehnic: Anatomie şi fiziologie animală, Alimentaţia animalelor, Zootehnie generală şi specială (bovine, cabaline, ovine, suine), Zootehnia animalelor mici (avicultură, piscicultură, apicultură şi sericicultură), Lactotehnică, etc. Trebuie menţionat că, sub această formă de organizare, învăţământul de profil zootehnic din ţara noastră se înscrie între primele şcoli superioare europene, după cele înfiinţate la Hohenheim (Wurtenberg) şi Magyarovar în 1818, respectiv Grignon (Franţa) – 1829.

Organizarea învăţământului superior zootehnic în ţara noastră, ca învăţământ de sine stătător a început în anul 1948 când a fost înfiinţat Institutul de Zootehnie şi Medicină Veterinară din Bucureşti (care cuprindea o Facultate de Zootehnie) şi Facultatea de Zootehnie din Arad. În continuare sunt înfiinţate şi alte facultăţi de zootehnie la Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, urmând ca numai după câţiva ani de funcţionare (4-6 ani) acestea să-şi înceteze activitatea; pregătirea cadrelor superioare necesare sectorului zootehnic fiind realizată prin Facultatea de Medicină Veterinară. La scurt timp s-a constatat că meseria de tehnolog în creşterea animalelor (zootehnist) şi cea de veterinar nu se suprapun şi că într-o durată de 5 ani de studii nu pot fi asigurate, în totalitate, cunoştinţele necesare de profil veterinar, cât mai ales a celor de profil zootehnic. Astfel, ca o necesitate stringentă, în anul 1968 se reânfiinţează facultăţile de Zootehnie în cele patru centre universitare consacrate: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, unde au funcţionat ca secţii în cadrul altor facultăţi cu profil agricol, iar după 1990, facultăţile de Zootehnie revin la starea de normalitate, funcţionând ca facultăţi de sine stătătoare.

Începând cu anul universitar 2001-2002, la Universitatea din Oradea, în cadrul Facultăţii de Protecţie a Mediului, ia fiinţă o secţie de Zootehnie, având ca sarcină să pregătească specialişti cu studii superioare în domeniul creşterii, ameliorării şi exploatării animalelor domestice; perioada de şcolarizare fiind de 5 ani. Actualmente perioada de şcolarizare s-a redus la 4 ani, absolvenţii, după promovarea examenului de licenţă, obţinând diplomă de inginer-diplomat cu specializarea în zootehnie.

În prezent, secţia de Zootehnie de la Facultatea de Protecţie a Mediului din Oradea îşi desfăşoară activitatea în spiritul reformei curriculare iniţiată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de Consiliul Naţional de evaluare Academică şi Acreditare. La elaborarea planurilor de învăţământ, s-a ţinut seama de cerinţele impuse de standardele naţionale şi internaţionale (prin introducerea sistemului european de credite transferabile – ECTS), precum şi a celor referitoare la reforma curriculară în învăţământul superior agronomic, în general şi zootehnic, în special. Obiectivele modernizării planurilor de învăţământ au ţinut seama de aptitudinile profesionale şi calităţile umane necesare inginerului zootehnist: abilităţi manageriale, competenţă profesională, abilităţi de comunicare, cunoştinţe de limbi străine şi tehnica utilizării calculatorului, flexibilitate în gândire, suficiente valenţe sociale, etice şi morale. Ca urmare a acestor cerinţe complexe, obiectivul de bază al reformei curriculare în secţia de Zootehnie a Facultăţii de Protecţie a Mediului, Oradea, constă în pregătirea unor cadre tehnice de profil zootehnic cu un nivel de pregătire profesională ridicat, care pe piaţa muncii să demonstreze din plin utilitatea specialistului zootehnist în cadrul progresului general al economiei naţionale. În acest sens planurile de învăţământ cuprind o largă paletă de discipline (obligatorii, opţionale şi facultative) care să asigure o pregătire solidă în domenii variate (tehnologii moderne de creştere şi exploatare a animalelor de fermă, nutriţie, îmbunătăţirea potenţialului genetic de producţie al animalelor etc.). Pentru întregirea pregătirii profesionale a studenţilor şi apropierea curriculei universitare de formele adoptate în UE, programului de instruire practică i s-a acordat o atenţie deosebită, prin antrenarea în această activitate a unor unităţi economice de producţie şi prin intensificare schimbului de studenţi cu unităţi de învăţământ superior similare din UE.

     Autor: Ing. Narcis Elisei Gache