Masura 112 - Instalearea tinerilor fermieri

 

     Solicitantaţi eligibili: pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 112 sunt fermierii în vîrstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă: are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE (Unitatea de Dimensiune Economică (UDE) reprezintă unitatea prin care se exprimă dimensiunea economică a unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei (Decizia Comisiei nr. 85/377/CEE). Valoarea unei unităţi de dimensiune economică este de 1.200 Euro.); este situată pe teritoriul ţării;este înregistrată în Registrul fermelor şi Registrul agricol.

         Categoriile de beneficiari eligibili care pot solicita sprijin nerambursabil prin Măsura 112, sunt:

  • Persoana fizică
  • Persoana fizică înregistrată şi autorizată în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare:
  • individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;
  • ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;
  • Asociat şi administrator unic al unei Societăţi cu răspundere limitată – SRL, înfiinţată în baza Legii 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

       Activităţi eligibile:

     Planul de afaceri trebuie să includă detalii privind investiţiile care se realizează demonstrând că cel puţin 30% sprijinul acordat va fi investit pentru realizarea conformităţii cu standardele comunitare, modernizarea şi dezvoltarea exploataţiei, astfel:

  • construirea şi/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producţia agricolă la nivel de fermă, incluzându-le şi pe cele pentru protecţia mediului;
  • achiziţionarea sau achiziţionarea în leasing de tractoare noi, combine de recoltat, maşini, utilaje,instalaţii, echipamente şi accesorii, echipamente şi software specializate;
  • achiziţionarea de animale şi după caz a cotei de producţie;
  • plantarea şi replantarea plantelor perene;
  • Achiziţionarea de teren pentru activităţi agricole

      Condiţii de finanţare:

         Pentru a putea primi sprijin în cadrul Măsurii 112, solicitantul sprijinului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  1. are vârsta sub 40 de ani şi se instalează pentru prima dată în exploataţia agricolă ca şi conducător (şef) al acesteia;
  2. deţine sau se angajează să dobândească2 competenţe şi calificări profesionale în raport cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare.
  3. prezintă un Plan de afaceri pentru dezvoltarea activităţilor agricole din cadrul exploataţiei agricole.

         Se angajează să urmeze, în primii trei ani de la primirea sprijinului, cursuri de formare profesională prin Măsura 111 „Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe” în cel puţin unul din domeniile: managementul exploataţiei agricole, contabilitatea fermei, protecţia mediului, agricultură ecologică etc. Sunt eligibili solicitanţii (cu vârsta minimă de 18 ani) care au terminat 10 clase, cu profil agricol.

       Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de 10.000 Euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiunea minimă de 6 UDE, iar peste această dimensiune, sprijinul pentru instalare poate creşte cu 2.000 Euro/1UDE, dar nu va putea depăşi 25.000 Euro/exploataţie. Valoarea sprijinului acordat se calculează în lei, în funcţie de rata de schimb EUR/ LEU, cea mai recenta stabilită de către Banca Centrala Europeană înaintea datei de 1 ianuarie a anului în care se elaborează decizia de acordare a ajutorului (certificatul de plată), conform prevederilor art. 7 şi 11 din Regulamentul CE 1913/ 2006.

         Prin acest articol vă pun la dispoziţie GHIDUL de accesare al Măsurii 112 FEADR - Instalarea tinerilor fermieri - cât şi un MODEL de dosar completat. Rubricile ce conţin date personale au fost şterse, urmând a fi completate cu datele personale ale solicitantului.

         Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” se încadrează în Axa I – „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic” şi are ca obiective:
           a. Îmbunătăţirea şi creşterea competitivităţii sectorului agricol prin promovarea instalării tinerilor fermieri şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igiena şi bunăstarea animalelor, siguranţa la locul de muncă;
           b. Îmbunătăţirea managementului exploataţiilor agricole prin reînnoirea generaţiei şefilor acestora, fără creşterea populaţiei active ocupate în agricultură;
           c.  Creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de tinerii fermieri;
           d.  Creşterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima oară o activitate agricolă ca şefi de exploataţii şi încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiţii.
 
        Fondurile totale alocate Măsurii 112 prin FEADR sunt de 337.221.484 euro din care:
contribuţia Guvernului României – 20% şi contribuţia Uniunii Europene – 80%.

        Un solicitant poate primi între 10000 - 25000 euro, în funcţie de dimensiunea stupinei (nr. de UDE-uri).

DOWNLOAD THIS FILE (dosar_model_masura_112_6acte.rar)Dosar exemplu masura 112 - 6 acte - Dosar ce contine 6 acte completate necesare intocmirii dosarului pentru masura 112 FEADR - Instalarea tinerilor fermieri;

DOWNLOAD THIS FILE (ghidul-solicitantului-masura-112.rar)Ghid + Acte Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri - Ghidul solicitantului si Actele necesare accesarii Masurii 112 - Instalarea tinerilor fermieri.

 

24.01.2011                                                                                                          Tihon Alexandru