Noi condiții pentru plățile directe și sprijinul cuplat
Fișele de intervenții privind plățile directe si sprijinul cuplat au constituit tema de discuții la consultările online cu entitățile publice și private, implicate în elaborarea Planului Național Strategic 2023-2027 (PNS), care au avut loc marți, 25 ianuarie, sub coordonarea ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu.
În cadrul discuțiilor la care au participat aproximativ 100 de persoane interesate, au fost prezentate noile definiții ale activității agricole, numărul de hectare eligibile, dar și alocările financiare, conform noilor reglementări prevăzute de Regulamentele PAC post 2020, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
”Una dintre principalele modificări pe care le avem în vedere pentru Planul Național Strategic vizează eficientizarea acordării subvențiilor pentru pajiști, în sensul condiționării acestora de numărul de animale. Astfel, plata pe suprafață va fi realizată doar pentru cei care asigură încărcătura de animale, având în vedere că, din experiența perioadei anterioare de programare, suprafața de pajiști introdusă la plată a crescut, concomitent cu scăderea efectivului de animale. Este important să nu pierdem din vedere faptul că pășunile sunt destinate creșterii animalelor”, a afirmat ministrul Chesnoiu în cadrul dezbaterilor.
Sursa: www.agro-tv.ro