Întâlnire la MADR: Ministrul vrea plata subvenţiilor la timp

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a participat ieri la mai multe întâlniri de lucru cu organizațiile profesionale din agricultură și industrie alimentară, fiind prezenţi reprezentanţii sectorului vegetal şi ai sectorului zootehnic (ovine, caprine, bovine). Alături de ministrul Agriculturii s-au aflat secretarii de stat, Daniel Botănoiu şi Alexandru Potor.


Scopul principal al acestor întâlniri a fost acela de a face cunoscut modul de lucru al echipei de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în sprijinul tuturor fermierilor români. Astfel, toți angajații Ministerului Agriculturii vor lucra pentru a îndeplini obiectivele stabilite în Programul de Guvernare. „Am rugămintea ca atunci când apare un nou proiect de act normativ pe site-ul www.madr.ro, să vă implicați, să interveniți cu propuneri, să nu rămâneți pasivi”, a precizat ministrul Petre Daea fermierilor prezenţi.


În cadrul ședințelor de astăzi, ministrul Agriculturii i-a prezentat pe cei doi secretari de stat, Daniel Botănoiu, care va coordona domeniul politicilor agricole și pe Alexandru Potor, care va răspunde de cele două agenții de plăți, APIA și AFIR, precum și de cele două Autorități de Management, respectiv de Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală și de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime.


Ministrul Petre Daea a punctat câteva dintre prioritățile pe care le are în vedere pe perioada mandatului său – plata subvențiilor la timp şi realizarea unor proceduri corecte astfel încât să se respecte termenele stabilite conform cu obiectivele prevăzute în Programul de Guvernare.


De asemenea, ministrul Petre Daea, alături de secretarii de stat, Daniel Botănoiu și Alexandru Potor, i-a asigurat pe reprezentanții fermierilor că împreună cu echipa din Ministerul Agriculturii își pune în slujba fermierilor forța de interpretare tehnică în vederea asigurării unui climat favorabil dezvoltării agriculturii românești.

 

Sursa: Agro-tv.ro