Odată cu dezvoltarea şi diversificarea producţiei de bunuri, pentru consum şi în paralel cu dezvoltarea comerţului, are loc şi diversificarea şi dezvoltarea activităţilor de ambalare şi implicit, a producţiei de ambalaje. La nivelul întregii planete, se consideră că aproximativ 99% din producţia de mărfuri se tranzacţionează în stare ambalată.
Ambalajul este definit ca fiind un „înveliş din materiale şi forme diferite în care se ambalează un produs pentru transport sau vânzare”.
         Institutul Francez al Ambalajului şi Ambalării propune următoarele definiţii în “Petit glossaire de l’emballage”:
•    ambalajul este obiectul destinat să învelească sau să conţină temporar un produs sau un ansamblu de produse pe parcursul manevrării, transportului, depozitării sau prezentării, în vederea protejării acestora sau facilitării acestor operaţii;
•    ambalarea reprezintă operaţia de obţinere a “primului înveliş aflat în contact direct cu produsul”.
În România, conform STAS 5845/1-1986, ambalajul reprezintă un „mijloc” (sau ansamblu de mijloace) destinat să învelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecţia temporară, din punct de vedere fizic, chimic, mecanic şi biologic, în scopul menţinerii calităţii, integrităţii acestora, în decursul manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii până la consumator sau până la exprirarea termenului de garanţie.
În ceea ce priveşte ambalajele, cele mai comune materiale utilizate pentru ambalarea cărnii de pasăre sunt materialele plastice.
           Principalele materiale termoplastice sunt:
•    poliolefinele: polietilena, răşini ionomerice, polipropilena;
•    răşini vinilice: clorura de polivinil; clorura de poliviniliden;
•    polistirenul şi derivaţii săi: polistirenul;
•    copolimeri: acronitril- butadien- stiren;
•    polimeri derivaţi de la celuloză: celofanul; acetat de celuloză.
            În industria alimentară se utilizează şi materiale complexe, formate din materiale plastice în asociaţie cu folii subţiri de aluminiu, hârtie sau carton.
            Aceste materiale se caracterizează prin:
•    protecţia faţă de vapori de apă şi/sau gaze (O2 din aer). Un asemenea complex este format dintr-un material puţin permeabil la vaporii de apă şi/sau gaze (filme de PVDC, de poliseter, de poliamide sau aluminiu) asociat cu un material ce permite sudura etanşă (PE, ionomer);
•    rezistenţa la frig: filmele de PE de joasă şi înaltă presiune au o mare rezistenţă la temperaturi foarte scăzute (-50 ÷ -60oC);
•    rezistenţa la căldură care se cere pentru produsele ce se pasteurizează/sterilizează şi produsele care se decongelează prin căldură.
                Principalele metode de ambalare ale cărnii de pasăre refrigerate sunt: ambalarea de tip Skin, ambalarea în vid şi ambalarea în atmosferă modificată (MAP).
Ambalarea de tip Skin

              Se face în tăviţe suport confecţionate din carton special sau din material plastic (polistiren expandat şi policlorură).( Imaginea 1 )
 
              Ambalarea în vid

              Ambalarea în vid presupune existenţa unei limite cadru ce restricţionează pătrunderea aerului, consecinţa directă fiind încetinirea oxidării hemoglobinei superficiale din ţesutul muscular, implicit prelungirea comercială a perioadei de valabilitate a produsului respectiv. (Imaginea 2)
 
               Ambalarea în atmosferă modificată (MAP)

              Presupune ambalarea produsului alimentar într-un mediu gazos, care poate fi modificat sau schimbat cu scopul de a inhiba acţiunea agenţilor de alterare. (Imaginea 3)
 

                Scopul acestei metode de ambalare este de a menţine calitatea produselor perisabile sau de a mării durata de conservabilitatea a acestora.

Autor : Drd .Ing. Elena Surmei