Peritonita infectioasa felina

Peritonita infectioasa felina

 

Ce este peritonita infecţioasă felină?

Peritonita infecţioasă felină (PIF) este cauzată de coronavirusul felin (CoVF). Infecţia cu CoVF este ubicvitară şi este frecventă mai ales în mediile cu densitate mare de pisici. Numai o parte din pisicile infectate vor dezvolta PIF.

Pisicile sunt predispuse la contractarea acestei boli în urma unui stres (adopţie, castrare, sau cazare în adăposturi de pisici).

 PIF este mai frecventă la pisicile în vârstă de mai puţin de 1 an sau în colectivităţile mari de pisici. Pisicile de rasă par a fi mai afectate de această boală. CoVF poate supravieţui timp de aproape 2 luni într-un mediu uscat. CoVF poate fi uşor inactivat prin utilizarea detergenţilor şi a substanţelor dezinfectante.

Infectarea

Materiile fecale ale pisicilor purtătoare sunt principala sursă a infecţiei cu CoVF; transmiterea prin intermediul salivei sau în timpul gestaţiei este rară. CoVF poate fi transmis indirect (litiere, pantofi, îmbrăcăminte).

Pisicile încep să propage virusul la o săptămână după infectare şi ele continuă să fie purtătoare timp de săptămâni sau luni, uneori toată viaţa. PIF este cauzată de variante (mutante) ale CoVF, care sunt replicate cu o mai mare frecvenţă în macrofage şi în monocite.

Dezvoltarea PIF este determinată de încărcătura virală şi de răspunsul imunitar al pisicii.

Semne clinice

Majoritatea pisicilor infectate cu CoVF par sănătoase sau prezintă doar o enterită uşoară.

Trăsăturile iniţiale comune ale PIF sunt febră ondulantă, pierdere în greutate, anorexie şi depresie.

Dacă boala se dezvoltă, PIF se manifestă în următoarele forme:

- o formă exsudativă (umedă), caracterizată prin poliserozită (ascită, exsudat toracic şi/sau pericardic) şi vasculită.

- o formă non-exsudativă (uscată), caracterizată prin leziuni granulomatoase în diferite organe (renomegalie, diaree cronică, hipertrofie limfonodală).

Acestea sunt considerate ca fiind forme clinice extreme ale aceleiaşi afecţiuni.

Simptomele oculare includ uveita, precipitate cheratinoide („grăsime de oaie”) în camera oculară anterioară, infiltrate retiniene perivasculare şi corioretinita piogranulomatoasă.

Simptomele neurologice includ (în aproximativ 10% din cazuri) ataxie, hiperestezie, nistagmus, convulsii, deteriorări comportamentale şi defecte ale nervilor cranieni.

Semnele clinice sunt foarte variabile şi ele depind de distribuţia leziunilor.

Diagnostic

Nu există niciun test neinvaziv de confirmare, disponibil pentru forma uscată.

Rezultatele de laborator care sugerează existenţa PIF constau în limfopenie, anemie neregenerativă, o concentraţie crescută a proteinelor serice totale, hiperglobulinemie, raport albumine/globuline (A/G) scăzut, niveluri crescute ale α-1 glicoproteinei acide şi titruri înalte de anticorpi anti- CoVF.

Numai titrurile înalte de anticorpi CoVF nu au nicio valoare de diagnostic. Exsudatele care sugerează existenţa PIF au ca rezultate de laborator o reacţie Rivalta pozitivă, niveluri înalte de proteine, un raport albumine/globuline scăzut şi prezenţa neutrofilelor şi macrofagelor.

Prezenţa celulelor CoVF antigen-pozitiv (evidenţiată prin imunofluorescenţă şi teste de imunohistochimie pe materialul prelevat prin biopsie din piogranuloamele sau sedimentele celulare din lichidul de ascită), demonstrată de laboratoare specializate, va confirma existenţa PIF.

Testul RT-PCR al probelor de sânge care evidenţiază prezenţa CoVF nu este adecvat pentru diagnostic: Nu se poate face diferenţa dintre virusul mutant care produce PIF şi virusul CoVF „normal”.

 

Controlul şi tratamentul bolii

PIF are un prognostic slab. Timpul mediu de supravieţuire după diagnostic este de 9 zile.

Eutanasia trebuie luată în considerare numai după un diagnostic definitiv.

Tratamentul de susţinere are ca scop suprimarea răspunsului imunitar inflamator şi nociv şi se face de obicei prin administrarea de corticosteroizi. Cu toate acestea, nu s-a dovedit eficienţa acestuia.

În casele unde a decedat un pacient cu PIF este recomandat a se aştepta o perioadă de 2 luni înainte de a se procura o nouă pisică. Este foarte probabil ca şi alte pisici din aceeaşi casă să fie purtătoare de CoVF.

PIF este o problemă la pisicile găzduite în grupuri (crescătorii de pisici sau adăposturi pentru pisici) şi este rareori întâlnită la pisicile care au un stil de viaţă care le permite să stea atât în casă cât şi în aer liber.

Reducerea riscului de contaminare se poate obţine prin igiena strictă şi prin menţinerea pisicilor în grupuri mici şi bine adaptate, cu litiere suficient şi des curăţate şi cu acces în aer liber.

Pisicile purtătoare de CoVF pot fi detectate prin folosirea unor testări screening RTPCR cantitative în timp real a materiilor fecale, dar este necesară o prelevare de probe multiple (de 4 ori timp de 3 săptămâni).

 

Vaccinarea

PIF nu este un component central al vaccinului. Există numai un tip de vaccin PIF (intranazal) disponibil în SUA şi în unele ţări europene.

Vaccinul este ineficient la pisicile infectate anterior cu CoVF, dar poate fi util la puii de pisică seronegativi înainte ca aceştia să fie introduşi întrun mediu endemic. Dacă este luată în considerare vaccinarea, prima doză nu trebuie să fie administrată înainte de vârsta de 16 săptămâni.

 

 

Nu uitati : daca vreti sa fiti sanatosi trebuie sa aveti si animalutele sanatoase!!!

 

CU RESPECT PANA LA URMATORUL ARTICOL.

 

 

Dr. Tarasciuc Bogdan

 

 

Bibliografie

 

European admsory board on cat deseases