Povestea unui fermier bihorean care și-a dedicat întreaga viață agriculturii

Bihorenii sunt recunoscuți ca fiind oameni cumsecade, ambițioși și cu un simț întreprinzător foarte dezvoltat. Iar dacă vine vorba despre fermierii din județul Bihor, aceste caracteristici pot fi mult mai accentuate. Așa este sigur în cazul lui Attila Nagy, un tânăr fermier neaoș, în vârstă de 44 de ani, care a reușit să lase meseria de tractorist deoparte și să se dezvolte ca fermier autentic, pornind de la aproape nimic.  


Comunitatea pe care o regăsim de fiecare dată în rândurile fermierilor din această zonă a țării, este cu totul aparte, formată din oameni calzi, cinstiți, altruiști și deosebit de uniți. În această comunitate l-am regăsit pe Attila, administratorul fermei ATIAGRO, pe care am avut deosebita plăcere de a-l asculta, vorbind pe larg despre tot ceea ce creează domnia sa în regiunea localității Săcuieni din județul Bihor.


Reporter: Care este povestea dumneavoastră și cum ați reușit să dezvoltați această fermă agricolă?


Attila Nagy: M-am născut aici în Săcuieni, județul Bihor în 1978 și tot aici am făcut și școala. Am doar șapte clase, însă am lucrat ca tractorist de foarte tânăr, de la 17 ani, mergând pe urmele răposatului meu tată. Am început să lucrez pe cont propriu în 2002, după ce m-am însurat cu actuala mea soție. Cu banii pe care i-am primit în dar la nuntă am cumpărat un tractor românesc U650 și am înființat o mică fermă. Astăzi am ajuns să am 1900 de hectare în total.


 

 

Reporter: Cum a decurs tot acest progres de la nimic, până la tot ceea ce faceți astăzi?


Attila Nagy: La început am prestat servicii agricole, împreună cu cumnatul meu. În acea perioadă lucram zi și noapte cu tractorul românesc U650. Am solicitat de la vecinul meu să-mi împrumute un plug și cu aceste două utilaje am început. Pentru noi au fost ani grei, am luat pământ în arendă și era destul de dificil să ne descurcăm. Apoi, a venit o perioadă când proprietarii de terenuri mi-au spus că nu mai merită să le lucrez pământul și m-au întrebat dacă doresc să-l iau în arendă. Mi-au spus că dacă eu am lucrat acest pământ, pe mine trebuie să mă întrebe primul.


Reporter: La început ați avut și pământ în proprietate?


Attila Nagy: Tot ceea ce am avut eu la început au fost cei 86 de ari, pe care i-am primit de la soacra mea cadou de nuntă, plus încă 75 de ari pe care i-am moștenit de la bunicii mei. Ne-am priceput să întreținem utilajele, iar tractorul îl reparam singuri, eu fiind tractorist de meserie. Am început cu cultura mare, grâu, rapiță, triticale, porumb, floarea-soarelui, apoi am cultivat și sfecla ș.a.m.d. „...rapița și floarea-soarelui le vindem integral după recoltare, dar din celelalte culturi păstrăm cam 30-40 %...”


 

 

Reporter: Cum este împărțită în prezent întreaga suprafață?


Attila Nagy: Am continuat să facem cultură mare, deși a fost foarte complicat, pentru că nu am avut sprijin financiar. Apoi, am început să creștem treptat și la un moment dat am ajuns să achiziționăm și utilaje mai bune.


Acum avem foarte multe utilaje de la Titan Machinery, de la remorci până la tractoare. În prezent, lucrăm o suprafață de 1900 de hectare. Facem rotația culturilor grâu, rapiță, porumb și floarea-soarelui, fiecare în proporții aproximativ egale.


Reporter: Vindeți totul imediat după recoltare sau aveți și posibilitate de depozitare?


Attila Nagy: Rapița și floarea-soarelui le vindem integral după recoltare pentru că sunt oleaginoase și sunt dificil de păstrat. Dar din celelalte culturi păstrăm cam 30-40 %. Acum este foarte greu să vindem pentru că vin cerealele din Ucraina la prețuri foarte mici și este o problemă. Au avut noroc numai cei care au vândut în toamnă, când încă mai era un preț bun și au prins câte un contract bun, dar anul asta e mai greu.


Acum nu prea mai mișcă nimic în piață. Eu nu prea fac nici contracte futures (n.r. angajamente la prețuri pentru mărfuri ce vor fi vândute în viitor). Înainte de recoltat cu 2-3 săptămâni, în situația în care este un preț bun, încerc sa închei contract, să păstrez acel preț, dar mai devreme de atât nu închei contract.


Reporter: Cu ce utilaje ați continuat acest avans tehnologic din fermă?


Attila Nagy: În ceea ce privește utilajele,numărul acestora și capacitatea tehnologică au crescut pe măsură ce s-a mărit suprafața de exploatare. Odată cu preluarea terenurilor în arendă, am cumpărat și câte un utilaj ca să facem față, altfel degeaba avem suprafață mare dacă nu avem capacitatea de a o lucra.


Apoi, trebuie să stai și cu oamenii(n.r. angajații) foarte bine, la fel de bine cum stai cu utilajele pentru a face agricultură performantă. În 2 ani noi cumpărat în total 7 tractoare de la Titan Machinery România.


Reporter: De ce ați ales Case IH și nu altă marcă?


Attila Nagy: Eu spun că avem o relație de prietenie cu Reprezentanții Titan Machinery, o relație bazată pe încredere. Sunt servit cum se cuvine, începând de la partea de comunicare, până la utilaje și service. Tehnicienii nu au nevoie să vină ca în alte părți de 10 ori ca să rezolve o lucrare. Cei de la Service Titan Machinery vin în ziua în care sunt chemați, identifică problema și o rezolvă în aceeași zi.


Pe de altă parte, noi respectăm toate termenele de mentenanță, iar în cazul în care ar apărea o problemă minoră, o rezolvăm preventiv, astfel încât să nu degenereze într-o problemă mai mare sau mai greu de rezolvat. Am noroc pentru că am oameni care cunosc principiul de funcționare al utilajelor și au grijă de ele.


    „...cel mai vechi tractor din fermă este un CASE International 5130 fabricat în 1993...”


Reporter: Câți angajați aveți în total?


Attila Nagy: În total avem 19 tractoriști, câte unul la 100 de hectare și tot timpul mai păstrăm câte doi oameni de rezervă, care să intervină la nevoie. Cel mai important este faptul că toți sunt loiali, lucrează de mult timp aici în fermă. Fiecare este disciplinat, știe ce are de făcut, au experiență și lucrează fără să fie nevoie să stau cu ochii pe ei. Totul este foarte bine organizat pe departamente. Eu sunt o persoană organizată. După ce am terminat stagiul militar am devenit mai disciplinat și am rămas așa până astăzi.


Reporter: Ați moștenit cumva meseria de agricultor de la tatăl dumneavoastră. Vedeți pe cineva astăzi care să vină din urmă și să ducă mai departe această fermă?


Attila Nagy: Tata nu a apucat să vadă cum am dezvoltat această fermă, l-am pierdut în urmă cu 27 de ani. Astăzi am 3 copii: o fetiță de 8 ani, un băiețel de 13 ani și o fată de 16 ani. Pot să spun că băiatul lucrează deja foarte bine pe tractor, pricepe foarte repede. Și fetița cea mică îmi promite că vine să mă ajute, iar cea mare, de 16 ani, își dorește să se implice pe partea de documentație.


Reporter: Care este cel mai vechi tractor Case IH pe care îl aveți în curte și câte sunt în total?


Attila Nagy: Cel mai vechi tractor din fermă este un CASE International 5130 fabricat în 1993. Chiar și în prezent este funcțional, având 26000 de ore de exploatare. Până acum încă nu i-am deschis motorul și cutia. Mai avem două tractoare Magnum de 250 și de 280 CP (n.r. putere nominală) și mai multe remorci PRONAR.


În plus, mai deținem două tractoare Puma, unul 185 și al doilea 240 CVX. În 2018 am achiziționat de la Titan Machinery și un tractor Case IH Maxxum 125, iar peste 3 ani, în 2021, am cumpărat încă un Maxxum 150.


În ceea ce privește tractoarele mici, avem un tractor mai vechi Case IH JX U115 și 5 tractoare Farmall: un A95, un U 105, două C 115 și un C 120.


Reporter: În toată această mulțime de tractoare de la Case IH se observă și un tractor cu transmisie continuă CVX. Cum descrieți operarea acestui tractor?


Attila Nagy: Înainte să cumpărăm cel mai mare tractor Puma, ne-am hotărât să încercăm și transmisia CVX de la CASE IH, pentru că am auzit foarte multe lucruri bune despre ea de la prietenii fermieri care aveau așa ceva. Ne ajută foarte mult și în plus este mai comodă operarea unui tractor cu transmisie continuă CVX.


    „...avem oameni și utilaje care pot face față la o suprafață dublă decât este în prezent...”


Reporter: Cum descrieți consumul și productivitatea tuturor tractoarelor?


Attila Nagy: În ceea ce privește consumul tractoarelor, suntem foarte mulțumiți, iar cu tracțiunea nu am avut probleme. Toate tractoarele, de la Magnum 280, până la cele 5 tractoare Farmall cu care lucrăm, au un consum foarte bun.


Cel mai important lucru este să știi unde trebuie să folosești fiecare tractor. Dacă nu-l folosești unde trebuie, nu faci nici economie și nu ai nici productivitate. Trebuie să le folosești la parametrii pentru care au fost concepute. Cele două tractoare Maxxum sunt foarte bune, se mișcă bine, trag bine, au greutate.


Reporter: Ce utilaje aveți de la Väderstad și cum le descrieți?


Attila Nagy: Avem și semănătoare Väderstad Spirit (n.r. semănătoare pneumatică pentru plante păioase - Spirit  A600S de 6 metri) cumpărată recent. Am achiziționat Väderstad pentru că vreau să fac agricultură performantă, iar ca să faci așa ceva îți trebuie cele mai bune utilaje, iar Väderstad reprezintă vârful, având precizie, viteză, tehnologie multiplă.


Reporter: Ce planuri de viitor aveți?


Attila Nagy: Îmi doresc să măresc suprafața de exploatat. În acest moment avem oameni și utilaje care pot face față la o suprafață dublă decât este în prezent. Mai puțin în ceea ce privește combinele de recoltat, unde ne va trebui combine de capacitate mai mare.


Aplicăm tehnologii pe cicluri întregi de vegetație, cu analize de sol, cartare agrochimică, fertilizare ș.a.m.d. Avem investit atât de mult în calitatea solului, încât și dacă nu am mai aplicăm fertilizant 2-3 ani, cred că solul s-ar păstra în continuare la un nivel foarte bun. Mă gândesc să achiziționez o tehnică mai avansată de aplicare a fertilizantului, tehnica de la Titan Machinery, cum ar fi Sulky (n.r. fertilizatoare SULKY, capabile de aplicare fertilizant cu rată variabilă prin mapare și cartare agrochimică).


    „...eu trăiesc aici de 44 de ani și nu am avut niciodată probleme cu colegii...”


 

Reporter: V-ați gândit să introduceți și suprafețe agricole la irigat?


Attila Nagy: Deocamdată încă nu avem apă trasă, iar puțurile trebuie forate. În toată această zonă agricolă nu sunt deloc sisteme de irigații. În plus este nevoie de o suprafață cât mai compactă. Noi am reușit să aducem întreaga suprafață exploatată la o formă cât mai compactă, cu ajutorul vecinilor și prietenilor din această zonă, cu care avem o relație deosebită. Am 400 de hectare în proprietare și restul(n.r. 1500 ha) în arendă. Am pornit de la nimic, nu am moștenit nimic, totul am realizat împreună cu soția mea.


Reporter: Cum descrieți relația pe care o aveți cu reprezentanți TMR?


Attila Nagy: Am o relație foarte bună în primul rând cu Ciprian (n.r. Ciprian Câmpan - Manager Regional de Vânzări Titan Machinery). Este un om profesionist, serios și de încredere. Este obiectiv, onest și răspunde de fiecare dată când este nevoie de el. Știe să țină echipa împreună pe zona lui.


De asemenea, am o relație bună și cu oamenii de la Service (n.r. Reprezentanța Titan Machinery Oradea), toată lumea știe ce are de făcut, e bine organizată, nu pierde timpul și rezolvă problemele.


Reporter: Ce îi sfătuiți pe tinerii care doresc să se apuce de agricultură astăzi, pornind de la zero?


Attila Nagy: Eu cred că dacă nu au o moștenire, este foarte greu astăzi, aproape imposibil fără o sumă mai mare de bani investită la început și de vecini care să fie dispuși să renunțe la teren.


Aici în această zonă, peste 90%(n.r. dintre fermieri) suntem prieteni, ne ajutam reciproc, iar acest lucru este mai rar. Suntem oameni cu bun simț. Eu trăiesc aici de 44 de ani și nu am avut niciodată probleme cu colegii, și totul este bazat pe respect, așa procedează toată lumea. Fiecare îl ajută pe cel de lângă el, suntem o comunitate de oameni buni.

 


Personalul nostru este instruit la sediile partenerilor noștri din Europa și este pregătit să vă ofere tot sprijinul de specialitate necesar.

De asemenea, suntem pregătiți să vă oferim toate informațiile despre utilajul dorit.

Contactați-ne la: 0748 77 88 99 / office(at)titanmachinery.ro

 

 

Reportaj realizat de Bogdan Constantin

PR & Communication Specialist