Scurt istoric al Silviculturii

                                       Scurt istoric al Silviculturii

      Termenul de silvicultura s-a format in limba romana din doua cuvinte de origine latina : silva-silvae       pădure şi cultura-culturae - cultivare.                   

        Noţiunea de pădure derivă din latinescul palus-paludis (baltă), de la care s-a preluat acuzativul  paludem, care a trecut la palude iar apoi, prin inversiune (padule) şi rotacism s-a ajuns la românescul pădure (Drăcea, 1923)

  Primele date cu caracter silvic sunt întâlnite în diverse tratate de botanică forestieră, aşa cum este monografia coniferelor din Elveţia De arboribus coniferis resiniferis (Belon, 1563), precum şi în lucrarea Le théâtre de l’agriculture et menage des champs a genevezului Olivier de Serres (1600) (xxx, 1977).

  În general, paternitatea ştiinţelor silvice la nivel mondial este atribuită francezului Henry-Louis Duhamel du Monceau care, între 1755 şi 1767, a publicat impresionanta lucrare (în cinci volume) Traité complet des bois et forêts, din care primul volum se intitulează Traité des arbres et arbustes qui se cultivent en France en pleine terre (1755) (xxx, 1977). În Marea Britanie, rolul de precursor al ştiinţelor silvice pe glob este atribuit lui John Evelyn, autor al lucrării Silva, or a discourse of forest trees and the propagation of timber in His Majesty’s Dominions (1664).

  Chiar dacă numeroase lucrări apărute în secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea (Silvicultura oeconomica – Hans von Carlowitz, 1713; Anweisung zur Holzzucht für Förster – Georg Ludwig Hartig, 1791; Anweisung zum Waldbau – Heinrich Cotta, 1816) au inclus diverse aspecte ale silviculturii,totuşi primul curs clasic de Silvicultură este cel datorat profesorilor francezi Bernard Lorentz şi Adolphe Parade (Cours élémentaire de culture des bois) şi publicat în anul 1837.

  Epicentrul silviculturii moderne este, fără îndoială, Germania sfârşitului de secol al XVIII-lea şi începutului de secol al XIX-lea, unde au apărut şi s-au dezvoltat primele unităţi de învăţământ forestier de diverse niveluri, cum sunt:

  1. Şcoli de maiştri silvici, la Werningerode-Ilsenburg (Harz) (înfiinţată de von Zanthier în 1763), Zilbach (Saxa - înfiinţată de Heinrich Cotta în 1785), respectiv Hungen (Hessa, a lui Georg Ludwig Hartig şi înfiinţată în 1789);

  2. Academii silvice, la Berlin (1821), Eisenach (1830), Münden (1868);

  3. Catedre cu profil silvic sau facultăţi forestiere propriu-zise la universităţile din Berlin (1770), Göttingen (1775), Freiburg im Breisgau (1787), Tübingen (1817), Giessen (1825) etc. (Hough, 1878; Badré, 1977; EUROFOR, 1998).

  Celălalt pol al silviculturii mondiale l-a constituit Franţa, unde Bernard Lorentz, primul silvicultor francez absolvent în Germania, a înfiinţat în 1824 Şcoala regală forestieră de la Nancy.

  Şcolile silvice germane şi franceză au contribuit determinant la înfiinţarea facultăţilor sau universităţilor cu profil silvic de la Stockholm-Suedia (1828), Gorki-Rusia (1848), Lisabona-Portugalia(1855), Zürich-Elveţia (1855), Lampen-Socken-Finlanda (1859), Petrovsk (Moscova)-Rusia (1865), Vallombrosa-Italia (1869), Copenhaga-Danemarca (1869), Viena-Austria (1875)  etc. (Hough, 1878).

  În România, prima şcoală cu profil silvic a fost înfiinţată lângă Bucureşti în anul 1850, având trei profesori francezi. După numeroase transformări (desfiinţată în 1853, după plecarea cadrelor franceze, reînfiinţată şi înglobată în Şcoala de Agricultură de la Pantelimon respectiv Herăstrău între 1862 şi 1883, transformată în Şcoală Specială de Silvicultură între 1883 şi 1886 etc.), aceasta şi-a dobândit statutul de instituţie de învăţământ superior numai în 1901, odată cu acceptarea la examenul de admitere numai a absolvenţilor de liceu cu bacalaureat (Popovici, 1920, Negulescu, în Negulescu şi Ciumac, 1959; Ivănescu, 1972; Giurescu, 1976).

  Până în anul 1948, învăţământul superior silvic a funcţionat la Bucureşti sau în apropierea acestuia (Herăstrău, Brăneşti), de unde a fost mutat pentru o periodă scurtă (1948-1953) la Câmpulung-Moldovenesc şi Braşov. În intervalul 1953-1990, după unificarea acestor două facultăţi, în România a existat o singură şcoală silvică de nivel superior, la Braşov, la care s-au adăugat apoi, în învăţământul de stat sau particular, unităţi similare la Suceava, Oradea, Cluj-Napoca, Timişoara, Arad, Craiova, Bucureşti, etc.

  În cadrul şcolilor silvice din ţara noastră, cursul de Silvicultură a fost predat de numeroase personalităţi ale domeniului forestier, între care demni de amintit sunt mai ales profesorii N.R. Danilescu, N.G. Popovici, M.D. Drăcea şi E.G. Negulescu

                                                                                                             Autor: ing.Vasile Urs