Definirea si specificul silvotehnicii

Silvotehnica, parte componenta de baza a silviculturii, se refera la studiul aprofundat al fundamentelor teoretice si metodologice ale masurilor biotehnice necesare de adoptat si aplicat in dirijarea dezvoltarii si gospodariri judicioase a padurii cutivate in vederea conservarii,diversitatii si perenitatii acesteia,precum si a realizari optimale a telurilor fixate. Ea a aparut ulterior silvobiologiei si s-a dezvoltat concomitent cu acestea, ambele evoluand interdependent. Silvotehnica s-a dezvoltat in conditile in care devenea tot mai evident faptul ca resursele forestiere riscau sa nu mai poata asigura,in diferite zone si momente,cerinte ecologice,tehnice si economice reclamate de dezvoltarea socio-umana. Silvotehnica presupune un sistem complex, divers si unitar, un ansamblu de masuri culturale prin care padurea  cultivata poate fi dirijata sustinut si indrumata consecvent ,pe parcursul fiecarei generatii si al trecerii de la o generatie la alta, spre stari si structuri adecavate,care sa-i pastreze perenitatea in timp si spatiu ,sa-i pastreze biodiversitatea,sa-i optimizeze organizarea ecosistematica si sa-i valorifice optimal si eficient produsele si servicile fixate.

Prin aceasta, silvotehnica defineste normele generale si speciale caracteristice regimului silvic sau regimului gospodaresc. In esenta, regimul de gospodarire se refera la modul de gestiune,amenajare si punere rationala in valoare a resurselor forestiere fara limite teritoriale si nedependente de modul de proprietate.

In etapa actuala si in perspectiva , silvotehnica este angajata tot mai activ in valorificarea optimala si rationala a progresului stiintific si tehnic realizat,adaptat in permanenta si in modul cat mai adecvat la natura, starea si structura padurii cultivate in fiecare loc si moment. Prin aceasta silvotehnica aplicata in realitate devine ea insasi un act de creatie care contribuie la selectarea si ameliorarea continua a masurilor silvotehnice de care se face uz in gospodarirea durabila a fondului forestier. Silvotehnica are in vedere  evaluarea si folosirea cat mai rationala si judicioasa a factorilor bioecologici care genereaza si sustin existenta si productivitatea padurii, fara a-i diminua activitatea ecosistematica. Silvotehnica are rolul de a ameliora continuu padurea, a conserva si a pune in valoare capacitatea productiva, calitatea produselor furnizate si calitatea masei lemnoase.

Silvotehnica a contribuit, in timp, la selectia permanenta a speciilor arborescente si la continua reorganizare structuralaa padurii cultivate, asigurand mentinerea, reproducerea si conservarea acelor specii, poluatii si structuri considerate mai adecvate scopurilor gospodaririi silvice sau rezultate in urma selectiei naturale in padurile cultivate.

In tara noastra silvotehnica a devenit un domeniu bine fundamentat sub raport stiintific ca rezultat al studiilor si cercetarilor realizate in invatamant si cercetare. Un pas important s-a deschis dupa nationalizarea paduriilor (1948) si aparitia primului tratat de silvicultura (Negulescu si Ciumac, 1959).

De remarcat este faptul ca silvotehnica trebuie sa isi realizeze obiectivele imediate si de perspectiva prin mijloacele si tehnicile care, in practica gospodaririi padurilor de la noi s-au dovedit a fi cele mai sigure si bine adaptate realitatilor fondului forestier. Ea trebuie sa evite a se angaja in solutii complicate, motivate doar prin complexitatea exagerata a tehnologiilor, a utilajelor folosite sau pentru ca ele au fost aplicate cu succes in alte zone geografice.

            Pentru indeplinirea cu continuitate si optima eficacitate a multiplelor obiective fixate in gospodarirea padurii si tinand seama de specificul acesteia dar si de dezvoltarea altor discipline, trebuie abordate  urmatoarele genuri de interventii silvotehnice:

-        intemeierea padurii pe cale naturala;

-        ingrijirea si conducerea padurii;

-        regimele si tratamentele silviculturale;

-        reconstructia sau conservarea unor categorii speciale de paduri.

In sens larg, silvotehnica imbraca intreg ansamblul de tehnici si tehnologii privind intemeierea padurii pe cale naturala sau artificiala, cultura arborilor in afara fondului forestier, crearea culturilor speciale, ameliorarea arborilor sau a terenurilor degradate, amenajarea padurilor si a bazinelor hidrografice torentiale, gospodarirea fondurilor cinegetice si piscicole, protectia padurilor, recoltarea si colectarea produselor lemnoase si nelemnoase si chiar prelucrarea si valorificarea lor eficienta. Ele fac insa obiectul altor discipline silvotehnice  desprinse pe parcurs din silvicultura.

                                                                                      autor: ing Vasile Urs