Strategia UE pentru combaterea desertificării
Curtea de Conturi Europeană desfășoară un audit cu privire la cadrul strategic al UE pentru combaterea desertificării – fenomenul din cauza căruia unele terenuri anterior fertile devin din ce în ce mai uscate și neproductive. În cadrul auditului se va examina dacă riscul de desertificare în UE este combătut cu eficacitate și eficiență.
Desertificarea este definită de Convenția Națiunilor Unite pentru combaterea desertificării (United Nations Convention to Combat Desertification – UNCCD) ca fiind degradarea terenurilor în zonele aride, semiaride și uscat-subumede ca urmare a diferitor factori, printre care variațiile climatice și activitațile umane. Desertificarea este atât un rezultat, cât și o cauza a schimbarilor climatice. Ea poate fi cauzată, de asemenea, de practicile de gestionare nesustenabilă a terenurilor. Desertificarea amplifică schimbările climatice, intrucât terenurile afectate de acest fenomen își pierd capacitatea de stocare a carbonului și, prin urmare, volumul de gaze cu efect de sera pe care aceste terenuri le pot absorbi scade.
Cele treisprezece state membre care au declarat către UNCCD ca sunt afectate de fenomenul de desertificare sunt Bulgaria, Croația, Cipru, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Malta, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Spania.
„Desertificarea poate antrena diminuarea producției de alimente, infertilitatea solului și reducerea rezistenței naturale a terenurilor si a capacitații acestora de stocare a carbonului”, a declarat domnul Phil Wynn Owen, membrul Curții responsabil de acest audit. „Aceste fenomene, la rândul lor, pot conduce la sărăcie, la probleme agravate de sănătate din cauza prafului antrenat de vânt și la un declin al biodiversității. Desertificarea poate duce la pierderea mijloacelor de trai, fapt care poate determina migrația persoanelor afectate.”
Eroziunea solului, combinată cu deficitul de apă și cu temperaturile mai ridicate care intensifica evaporarea, crește și mai mult riscul de desertificare. Situația cea mai gravă este înregistrată într-o porțiune mare a Spaniei, în sudul Portugaliei, în sudul Italiei, în sud-estul Greciei, în Cipru si în zone adiacente Marii Negre din Bulgaria și din Romania. Studiile indică faptul ca un procent de până la 44 % din suprafața Spaniei, 33 % din suprafața Portugaliei si aproape 20 % din suprafata Greciei si a Italiei este expus la un risc ridicat de eroziune a solului. În Cipru, conform programului national de acțiune pentru combaterea desertificării, 57% din teritoriu este într-o situatie critică din punctul de vedere al riscului desertificării.
Până în prezent, treisprezece state membre ale UE au declarat către UNCCD că sunt afectate de fenomenul de desertificare. Curtea a efectuat vizite de audit în cinci dintre aceste state: România, Cipru, Italia, Spania și Portugalia.
Se estimează ca raportul rezultat în urma auditului va fi publicat spre sfârșitul anului 2018. Un alt audit conex privind managementul riscului la inundații in UE este prevăzut a fi publicat tot în cursul acestui an.
Sursa: www.agro-tv.ro
