Strategii de creştere a viţelelor din rasele de lapte

atunci când preţul furajelor este în creştere

Pentru fermierii de vaci de lapte, viţelele reprezintă o cheltuială mare de resurse, cum ar fi furaje, clădiri şi muncă, şi cu toate acestea ele nu aduc nici un venit fermei decât după ce fată pentru prima dată. Creşterea viţelelor din rasele de lapte trebuie să aibă ca obiectiv obţinerea de viţelele de cea mai bună calitate, cu potenţial productiv ridicat, cu costuri cât mai mici pentru fermă şi mediul înconjurător. Furajele reprezintă cea mai mare cheltuială în producerea de viţele de reproducţie, astfel că reducerea costurilor cu furajarea duce la obţinerea unor animale de reproducţie la un preţ redus. Pe de altă parte, atunci când se analizează costurile de operare ale unei ferme de vaci de lapte, costurile ocazionate de creşterea viţelelor de reproducţie reprezintă a doua cea mai mare cheltuială, după cheltuielile de furajare. Reducerea vârstei de admitere a viţelelor la reproducţie reprezintă un mijloc de reducere a acestor cheltuieli pentru fermă.

Hrănirea restrictivă este un sistem de furajare a viţelelor de reproducţie care se bazează pe conceptul de a administra furaje cu digestibilitate ridicată în cantităţi mai mici, accentul punându-se pe eficienţa raţiei, pentru reducerea costului raţiei zilnice şi minimizarea producerii de gunoi. De fapt, raţiile pot fi formulate astfel încât să furnizeze elementele nutritive necesare creşterii, dar nu asigură cantitatea totală de substanţă uscată pe care o viţea ar putea să o consume dacă ar fi lăsată să consume ce ar dori. Cu alte cuvinte, hrănirea restrictivă reprezintă furajarea adecvată administrată într-un pachet mai mic. Ceea ce cu siguranţă nu este să laşi viţelele fără mâncare şi să declari că sunt hrănite restrictiv.

În mod tradiţional, viţelele de reproducţie primesc raţii bazate pe furaje voluminoase, care sunt considerate mai ieftine, şi cu un adaos mai mic de furaje concentrate, care sunt considerate mai scumpe.

Experimentele efectuate la University of Wisconsin, SUA de către Pat Hoffman şi la Pennsylvania State University, SUA de către Geoff Zanton şi Jud Heinrichs au demonstrat că viţelele de reproducţie cu vârsta cuprinsă de la 4 la 24 de luni, hrănite restrictiv cu un amestec furajer unic în proporţie de 2% din masa lor corporală au realizat aceleaşi performanţe de creştere, însă cu o cantitate mai mică de furaje, deci cu un consum specific mai mare, rezultând cantităţi mai mici de dejecţii.

În tabelul alăturat se prezintă exemple de raţii formulate pentru hrănirea cu furaje voluminoase şi hrănirea restrictivă la două vârste diferite, realizând un spor mediu zilnic planificat de 800 g. 

Aceeaşi autori atrag atenţia asupra respectării unor aspecte de management pentru a implementa cu succes un program de hrănire restrictivă.

1. Cântărirea frecventă a viţelelor. În cazul hrănirii restrictive a viţelelor, acestea se vor cântări lunar. Pentru reducerea manoperei se pot instala cântare electronice pe aleile de mişcare. Cântărirea se va face întotdeauna la aceeaşi oră faţă de momentul administrării furajelor, de regulă dimineaţa înainte de furajare. Cântărirea se va face individual, deoarece unele viţele pot reacţiona bine la hrănirea restrictivă, altele, însă, nu.

2. Managementul raţiei. Raţia trebuie schimbată foarte des, deoarece aceasta trebuie să asigure, în orice stadiu al creşterii, necesarul de nutrienţi pentru întreţinerea funcţiilor vitale şi sporul de creştere propus.

3. Mărimea grupului de animale. Reducerea variabilităţii dimensiunilor şi a vârstei în cadrul unui grup de animale este importantă pentru obţinerea performanţelor dorite. Cu atât mai mult este necesară în cazul hrănirii restrictive. După vârsta de 4 luni, viţelele trebuie cazate în boxe colective împreună cu viţele de o vârstă aproximativ egală, iar diferenţa de masă corporală între animale să nu depăşească 90 kg. Aceasta înseamnă că între viţele diferenţa de vârstă trebuie să fie de cel mult 2-4 luni. După ce viţelele au fost însămânţate artificial, diferenţa de masă corporală între animale poate fi de cel mult 135 kg.

4. Frontul de furajare. În perioada de vârstă 4-24 luni, frontul de furajare creşte de la 35 la 60 cm. În sistemul de hrănire restrictiv, viţelele nu vor avea acces permanent la furaje, astfel încât este foarte important ca toate viţelele să aibă acces la iesle în acelaşi timp. În cazul în care accesul la iesle este limitat, există trei strategii de reducere a efectelor negative: a) prima strategie constă în gruparea foarte strictă după masa corporală, b) a doua strategie presupune folosirea grilajelor de blocare a capului la iesle, ceea ce va reduce doar într-o oarecare măsură efectele negative şi c) a treia strategie constă în administrarea furajelor de două ori pe zi la intervale scurte de timp. De exemplu, se administrează 2/3 din furaje la ora 7 dimineaţa şi restul la ora 9 dimineaţa. În acest fel, animalele mai mari pot consuma hrana nestingherite la primul tain, iar animalele mai slabe şi aflate la baza ierarhiei de grup la al doilea tain.

5. Metoda de administrare a furajelor. Dacă viţelele nu sunt hrănite individual cu ajutorul grilajului, cea mai bună metodă de administrare a furajului este amestecul furajer unic.

6. Folosirea aşternutului din paie sau talaş. Sistemul de hrănire restrictivă se bazează pe asigurarea cerinţelor energetice ale animalului printr-o restricţie impusă de crescător şi nu prin consumul de substanţă uscată până la saturaţie. Deoarece starea de saţietate este mai greu de atins în hrănirea restrictivă, viţelele vor fi tentate permanent să consume materialul de aşternut. În acest caz, sistemul de hrănire restrictivă este compromis, deoarece valoarea nutritivă a raţiei se diluează.

7. Flămânde, dar în creştere. La începerea unui astfel de program de furajare, cel mai probabil viţelele vor vocaliza imediat după administrarea furajelor şi din ce în ce mai tare şi mai frecvent înainte de administrarea următorului tain. Experienţa cercetătorilor care au studiat hrănirea restrictivă arată că acest comportament se va diminua şi va dispărea în cca. 10-14 zile. Acest lucru se datorează reducerii dimensiunilor rumenului şi a tractusului digestiv necesare acomodării unui volum mai mic al raţiei, care este de fapt motivul pentru o eficienţă mai mare a digestiei.

8. Tranziţia la hrănirea restrictivă se face treptat. Hrănirea cu raţii bogate în furaje concentrate reprezintă o schimbare nutriţională şi managerială majoră a viţelelor. Trecerea de la o raţie bogată în furaje voluminoase la o raţie bazată pe furaje concentrate se face treptat.

Autor: Ludovic Cziszter (publicat in revista INFOLACTA nr. 5, 2011)