Titan Machinery România a încheiat cu succes cel mai important târg de agricultură: INDAGRA

Titan Machinery România a încheiat cu succes ultimul și cel mai important târg de agricultură din acest an: Indagra, ediția 2017 organizat în perioada 25-29 octombrie 2017 la Romexpo București.

Vis-a-vis de ultimele ediții ale acestui târg, compania noastră a înregistrat o creștere a numărului de vizitatori ce au trecut pragul standului nostru, dar și o creștere în ceea ce privește numărul și nivelul discuțiilor pentru achiziționarea utilajelor din portofoliu. Acest lucru s-a datorat în principal faptului că fermierii conștientizează de la an la an faptul că, pentru a fi performantă, agricultura românească alături de sectoarele conexe are nevoie de investiții, de cercetare, de mașini și utilaje de ultimă generație care au confirmat, de tehnici și tehnologii moderne.


                                             

 


De asemenea, Titan Machinery România s-a bucurat și de o atenție sporită din partea cadrelor oficiale din guvern, în frunte cu ministrul Petru Daea care a zăbovit minute în șir la standul nostru pentru a discuta despre tehnica modernă și aportul pe care îl aduce aceasta agriculturii românești de astăzi. Pe lângă aceștia, pe parcursul celor 5 zile ale expoziției, utilajele expuse și noutățile cu care am venit, s-au aflat în centrul atenției mass-media care a notat și înregistrat informațiile generale despre acestea.

Noutățile în materie de tehnică agricolă au fost tractorul premium din gama de putere mică: CASE IH Luxxum 120, lansat în acest an pe piața din România și celebrul tractor articulat și pe șenile CASE IH Quadtrac 620, cel mai puternic tractor din lume, care celebrează anul acesta 20 de ani de când constructorul american dezvoltă constant acest concept de tractoare articulate și pe șenile. Pe lângă aceste 2 tractoare a fost expus și tractorul din gama de putere mijlocie CASE IH Puma 220, fiind un tractor destul de căutat de fermierii români în aceste zile de târg.

 

                                   

 

Marca Väderstad a fost reprezentată de semănătorile de înaltă clasă, pentru plante prășitoare: Tempo TPF de 8 rânduri și pentru cereale păioase: Rapid RDA 600S. Segmentul de construcții a fost reprezentat de un buldoexcavator CASE 580 ST. De asemenea a fost expus  și  simulatorul AFS, cu monitoare digitale și volan, prin care a fost prezentată de către specialiștii noștri, practica sistemului avansat al agriculturii de precizie, dar și standul pieselor de schimb și al diferitelor machete CASE IH și Väderstad care au făcut deliciul copiilor.

Titan Machinery România
a venit la acest târg cu oferte de finanțare atractive, adaptate nevoilor fiecărui fermier în parte, cu oferta Early Bird 2018, prin care se oferă o remorcă Pronar cadou la achiziționarea unei combine CASE IH Axial-Flow, dar și cu discounturi de peste 30% la piese de schimb de origine CASE IH. De asemenea, s-au oferit discounturi avantajoase și la piesele de schimb de origine CASE CE ale segmentului de construcții.

Titan Machinery România le mulțumește tuturor celor care au trecut pragul standului nostru de la acest târg pentru atenția și interesul acordate și se angajează să rămână în continuare aproape de fermierii români cu tot sprijinul de care aceștia au nevoie pentru a dezvolta o agricultură inteligentă și durabilă.


Pentru mai multe informații contactează-ne. 0748 77 88 99 / office(at)titanmachinery.ro

 

     

 

Sursa: www.titanmachinery.ro