Uniunea Europeană pregătește o măsură de sprijin și pentru fermierii trecuți de vârsta de 40 de ani
Sprijin de 100.000 EURO pentru fermierii trecuți de 40 de ani, prin programul ”noul fermier”
Dacă programul ”tânărul fermieri” s-a bucurat de un succes imens în exercițiile financiare europene precedente, iar interesul rămâne crescut și în prezent, Uniunea Europeană pregătește o măsură de sprijin și pentru fermierii trecuți de vârsta de 40 de ani. Odată cu noua Politică Agricolă Comună, din 2023, europenii vor să lanseze programul ”noul fermier”.
Concret, prin intermediul acestui program, beneficiarii care au împlinit vârsta de 40 de ani și vor să se instaleze pentru prima dată ca șefi de exploatație agricolă, vor putea accesa fonduri europene la fel ca tinerii fermieri. “Noul fermier” este definit astfel încât să includă condițiile pentru a fi „șeful exploatației”, formarea profesională și/sau competențele corespunzătoare, precum și o limită de vârstă de peste 40 de ani.
Potrivit informațiilor pe care le avem la această dată, prin această linie de finanțare, fermierii vor putea accesa până la 100.000 euro/fermă, sprijin nerambursabil.
Vă vom ține la curent cu toate noutățile legate de această măsură de sprijin, pe măsură ce aflăm mai multe informații legate de noua Politică Agricolă Comună.
Autor: Ionuț Fîntînă
Sursa: www.agro-tv.ro
