Valeriu Călin: Seceta de anul acesta este similară cu cea din 1986 ca intensitate și perioadă!
Președintele Asociației județene Buzău a producătorilor de cereale și plante tehnice, Valeriu Călin, a declarat marți, pentru AGERPRES, că seceta de anul acesta este similară cu cea din 1986 ca intensitate și perioadă, iar dacă nu plouă suficient, în următoarele 2-3 săptămâni culturile vor fi în mare parte compromise.
Potrivit sursei citate, în Câmpia Buzăului nu a plouat de aproape două luni.
'Peste câteva zile se împlinesc două luni de când nu a mai plouat în zona noastră, porumbul este mai rezistent, dar restul culturilor sunt afectate, producția de grâu se anunță slabă, iar cea de rapiță ceva mai bună', a mai declarat Valeriu Călin.
Specialistul agronom susține că, totuși, s-ar putea ca precipitațiile să apară.
'În anul 1986 n-a plouat decât spre sfârșitul verii, s-a semănat cultura a doua, iar ploile căzute au salvat anul agricol', a mai declarat sursa citată.
Sursa: AGERPRES / (A — autor: Dorin Ivan, editor: Marius Frățilă)
Photo: Gabriel Petrescu, Arhiva AGERPRESS
