Vreme caniculară şi ploi torenţiale până în 10 iulie
Meteorologii anunță un început de săptămână cu temperaturi în scădere, pentru ca ulterior vremea să redevină caldă și chiar caniculară în majoritatea regiunilor țării, instabilitatea atmosferică și ploile urmând să se facă simțite între 1 – 3 iulie și după 7 iulie, potrivit estimării evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 27 iunie – 10 iulie.
La începutul intervalului, în Banat, temperatura va scădea, astfel că în ziua de 28 iunie vremea va fi răcoroasă, cu maxime, în medie, de 24 grade Celsius. Ulterior valorile termice vor crește treptat, iar media maximelor va atinge 33 de grade pe 6 — 7 iulie, caracterizând o vreme călduroasă, izolat caniculară. Temperaturile minime vor avea o medie regională de 16 — 19 grade, cu valori mai scăzute în 19 iunie, când media acestora va fi de 14 — 15 grade. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în primele două zile ale intervalului, când vor fi averse, importante cantitativ. Averse locale se vor semnala și pe 1 și 2 iulie și după data de 7 iulie.
În Crișana, în primele două zile ale intervalului, temperaturile diurne vor scădea treptat și vor ajunge la o medie în jurul valorii de 24 grade în data de 28 iunie, caracterizând o vreme răcoroasă. După această dată, maximele termice vor crește spre medii de 31 — 32 de grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse în medie între 16 și 18 grade, exceptând nopțile din 29 — 30 iunie când vor fi ușor mai scăzute, media regională a acestora fiind de 14 grade. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în primele două zile ale intervalului, când vor fi averse importante cantitativ. Probabilitatea pentru averse locale va fi ridicată și în zilele de 1 și 2 iulie și după data de 7 iulie.
În Maramureș, vremea se va răci la începutul intervalului, astfel în data de 28 iunie, se vor înregistra temperaturi maxime sub mediile multianuale, respectiv o medie de numai 22 — 23 de grade. Și temperaturile minime vor fi în scădere, de la o medie regională de 18 grade, spre 13 — 14 grade în nopțile din 29 și 30 iunie. La sfârșit de iunie și în prima decadă a lunii iulie, media valorilor maxime va fi cuprinsă între 29 — 31 de grade, iar a celor minime va fi de 15 — 16 grade. Ploi sunt așteptate și în restul intervalului, dar mai ales în perioada 1 — 3 iulie și după data de 7 iulie.
Vremea se va menține călduroasă în Moldova în prima zi a intervalului, când media valorilor maxime va fi de 32 de grade, iar a minimelor se va situa în jurul valorii de 19 grade. În 28 și 29 iunie, temperatura va scădea și se vor înregistra medii ale valorilor diurne în jur de 26 de grade și minime, în medie, de 16 grade. Ulterior vremea va redeveni călduroasă, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 30 — 32 de grade și de 17 — 18 grade a celor minime. Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi posibile pe arii restrânse și în restul perioadei, cu o probabilitate mai ridicată în perioada 2 — 4 iulie.
În Dobrogea, în primele zile temperaturile maxime vor scădea ușor și vor ajunge, pe 29 iunie, la o medie în jurul valorii de 28 de grade. Ulterior maximele termice vor crește, spre medii de 30 de grade, valori care se vor menține până la sfârșitul intervalului și vor caracteriza o vreme călduroasă. Averse locale se vor semnala în 28 și 29 iunie și în jurul datei de 2 iulie. În restul intervalului probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă.
În Muntenia, în prima zi a intervalului vremea se va menține călduroasă, cu o medie a valorilor maxime de 33 — 34 de grade. În 28 și 29 iunie, temperaturile maxime vor fi mai scăzute și se vor situa în jurul valorii de 28 de grade. Ulterior, vremea va redeveni călduroasă, izolat caniculară la câmpie, media regională a valorilor diurne urmând a fi de 32 — 34 de grade.Instabilitatea atmosferică va fi în creștere la începutul intervalului, astfel că, mai ales în data de 28 iunie, vor fi averse, izolat însemnate cantitativ. Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi posibile, pe arii restrânse, și în restul perioadei, cu o probabilitate mai ridicată în 2 și 3 iulie.
În Oltenia, temperatura va fi în scădere ușoară, astfel în ziua de 28 iunie, media valorilor diurne va fi de 27 — 28 de grade. După această dată se va încălzi, iar media maximelor va atinge 32 — 33 de grade, caracterizând o vreme călduroasă, izolat caniculară la câmpie. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în primele două zile ale intervalului, când vor fi averse, posibil importante cantitativ. Averse locale se vor semnala și în jurul datei de 2 iulie, iar în restul intervalului, probabilitatea de ploaie va fi redusă.
La munte, vremea se va răci ușor în primele zile ale intervalului, când media valorilor diurne va ajunge până în jur de 16 grade, iar a celor minime va fi de 9 — 10 grade. După 29 iunie, temperatura va fi în creștere, astfel că vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă. Media maximelor va fi de 20 — 22 de grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 12 grade. Intervalul va debuta cu o vreme instabilă, astfel că, pe arii extinse, vor fi averse, iar cantitățile de apă vor fi însemnate. Averse locale, mai ales în timpul după-amiezelor, sunt așteptate și în restul intervalului, dar mai ales în perioada 1 — 3 iulie și după data de 7 iulie.
Sursa: Agro-tv.ro
